Omul de Neanderthal a creat cea mai veche formă de artă

Un nou studiu sugerează că Omul de Neanderthal ar fi fost mult mai apropiat de speciile preistorice ale omului modern de cât se credea până acum. Ipoteza se bazează pe studierea desenelor rupestre din peșterile din Spania.

09 August 2021, 10:19 (actualizat 09 August 2021, 10:20) |

Liniile și desenele roșii au fost aplicate cu vârful degetelor sau cu pensule rudimentare. Sunt de dimensiuni relativ mici, nu mai mult de 20 de centimetri pătrați, iar cele mai multe sunt șiruri de puncte aplicate cu degetul. Au o vechime între 45.000 și 65.000 de ani. Studiile au arătat că pigmentul nu este natural ci a fost creat de omul preistoric.

Pedro Cantalejo, directorul de preistorie al peşterii Ardales: „Au fost coroborate o serie de desene roşii descoperite în 2018, şi publicate în revista Science, iar acum au fost comparate, prin analize dezvoltate de Universitatea din Barcelona şi alte laboratoare europene, toate reţetele de pigmenţi realizate de om. Rezultatul a fost pulicat în reviste de specialitate iar motivul este că este pentru prima oară când pigmentul a fost preparat pigmenţi roşii au fost realizaţi de Omul de Neanderthal”.

Peștera Ardales este în apropiere de Malaga iar omul modern nu locuia în această zonă în perioada în care desenele au fost realizate.

Dacă de obicei desenele rupestre reprezentau animale sau ființe umane, de această dată sunt desene simbolice și ar putea să fi fost parte dintr-un ritual. Ar putea fi cea mai veche formă de artă din lume.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 15°C
IASI 13°C 10°C
CLUJ 7°C 11°C
CONSTANTA 16°C 16°C
CRAIOVA 12°C 13°C
BRASOV 10°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI