Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu, dat în urmărire națională, după ce a fost condamnat definitiv la 7 ani închisoare

2 august 2017, 16:49

UPDATE Puiu Popoviciu, dat în urmărire naţională. Poliţiştii cer instanţei mandat de arestare internaţională

Omul de afaceri Puiu Popoviciu, condamnat miercuri la şapte ani de închisoare cu executare, a fost dat în urmărire naţională, poliţiştii urmând să ceară instanţei de judecată emiterea unui mandat de arestare internaţională pe numele lui.

Conform sursei citate, Puiu Popoviciu nu se mai află în România din luna iunie.

Una dintre adresele sale este la Monaco. Poliţiştii nu au stabilit, încă, unde anume vor continuă verificările la nivel internaţional.

Puiu Popoviciu urmează să fie adăugat în lista persoanelor urmărite.

Omul de afaceri nu a fost găsit de poliţişti, miercuri seara, la adresa de domiciliu, din centrul Capitalei.

În urmă cu o lună Puiu Popoviciu se afla la Londra, au precizat sursele citate.

 

Instanța supremă a admis în parte apelul lui Popoviciu și i-a scăzut pedeapsa de la 9 ani, cât primise la Curtea de Apel București, la 7 ani închisoare.

Alte condamnări: Cornel Șerban (fostul șef DGIPI) — 2 ani și 6 luni cu executare, Ioan Nicolae Alecu (rectorul USAMV București) — 6 ani de închisoare cu executare, Petru Pitcovici (fost șef în Direcția Generală Anticorupție din MAI) — 2 ani cu suspendare.

Au mai primit pedepse cu executare Ștefan Diaconescu — 5 ani și Andrei Mihai Bejenaru — 6 ani.

Decizia este definitivă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite