OMS: Situația din spitalul Al Shifa, ”îngrozitoare și periculoasă”. Israelul a oferit combustibil unității medicale, dar Hamas a refuzat ajutorul

13 noiembrie 2023, 08:37

Organizația Mondială a Sănătății transmite că a reușit să ia legătura cu personalul medical de la spitalul Al Shifa din Gaza, unde mii de palestinieni, inclusiv răniți grav, se adăpostesc, în timp ce armata israeliană înconjoară complexul medical, scrie The Guardian. Șeful Organizației Mondiale a Sănătății descrie situația drept „îngrozitoare și periculoasă”.

El atrage atenția că lumea nu poate stă tăcută, în timp ce spitalele sunt transformate în scene de moarte, devastare și disperare.

Armata israeliană a cerut demult evacuarea spitalului al Shifa, cel mai mare din Fâșia Gaza. Potrivit presei, Hamas ar fi împiedicat evacuarea completă – ținând pacienții ca scuturi umane. Al Shifa este comandamentul general al Hamas. În subteranele spitalului, pe mai multe nivele, se află depozite de armament și muniție, dar și birourile șefilor Hamas. Este vorba despre șefii militari. Liderii politici sunt în străinătate.

Jake Sullivan, consilier prezidențial pentru securitatea națională a SUA: Sunt foarte multe informaţii, din surse deschise, care arată că Hamas foloseşte obiective civile, inclusiv spitale, ca depozite de armament, centre de comandă şi adăpost pentru luptătorii săi.

Joko Widodo, preşedintele Indoneziei, ţară care numără cea mai mare populaţie musulmană din lume, a cerut de asemenea încetarea focului înainte de a se întâlni luni la Washington cu omologul său american Joe Biden.

„O încetare a focului trebuie implementată în curând, trebuie de asemenea să accelerăm şi să creştem cantitatea de ajutor umanitar şi trebuie să începem negocierile de pace”, a declarat Widodo într-un video înregistrat după ce a participat la un summit al Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI) la Riad.

El a notat că lumea pare „neputincioasă” în faţa suferinţei palestinienilor. Summitul comun extraordinar islamo-arab a cerut de asemenea Curţii Penale Internaţionale să investigheze „crimele de război şi crimele împotriva umanităţii pe care Israelul le comite” în teritoriile palestiniene.

Israelul spune că încearcă să-i elibereze pe cei peste 200 de ostatici luaţi de militanţii Hamas la 7 octombrie şi că spitalele ar trebui evacuate.

Uniunea Europeană a condamnat Hamas că foloseşte „spitale şi civili ca scuturi umane” în Gaza, îndemnând totodată Israelul să dea dovadă de „reţinere maximă” pentru a proteja civilii.

„Aceste ostilităţi afectează grav spitalele şi au consecinţe îngrozitoare asupra civililor şi personalului medical
„, a declarat duminică şeful pentru politică externă al Uniunii Europene Josep Borrell într-un comunicat emis în numele blocului celor 27 de naţiuni.

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe Jake Sullivan a spus că Hamas foloseşte spitale şi alte facilităţi civile pentru a găzdui luptători şi arme, ceea ce este o încălcare a legilor războiului.

„Statele Unite nu vor să vadă lupte cu arme în spitalele unde care oameni nevinovaţi, pacienţi care primesc îngrijiri medicale, sunt prinşi în focul luptelor şi am avut consultări active cu Forţele de Apărare ale Israelului în acest sens”, a declarat Sullivan pentru CBS News.

Israelul a declarat război Hamas în urmă cu mai bine de o lună, după ce militanţi ai grupării islamiste au făcut ravagii în sudul Israelului, ucigând aproximativ 1.200 de oameni, majoritatea civili, potrivit oficialilor israelieni.

Oficialii palestinieni au anunţat vineri că 11.078 de locuitori din Gaza au fost ucişi de atunci în lovituri aeriene şi de artilerie, aproximativ 40% dintre ei copii.

Răspunsul militar israelian a stârnit de asemenea indignare în mai multe oraşe din întreaga lume, unde sute de mii de persoane au organizat proteste cerând încetarea focului, potrivit Reuters.

Susţinătorii Israelului, inclusiv la Washington, spun că o încetare a focului ar permite Hamas să se pregătească pentru alte atacuri, dar administraţia Biden a făcut presiuni asupra Israelului să permită pauze în lupte pentru ca civilii să fugă şi să intre ajutoarele.

Biden, care a discutat duminică cu emirul Qatarului, şeic Tamim bin Hamad Al Thani, despre evoluţiile din Gaza, a fost de acord că toţi ostaticii deţinuţi de Hamas trebuie eliberaţi „fără întârziere”, a declarat Casa Albă într-un comunicat.

Conflictul a stârnit temeri legate de o conflagraţie mai largă. Hezbollahul cu sediul în Liban, care la fel ca Hamas este susţinut de Iran, a efectuat mai multe atacuri cu rachete asupra Israelului, care a răspuns la fel, iar alte grupuri susţinute de Iran în Irak şi Siria au lansat cel puţin 40 de atacuri separate cu drone şi rachete asupra forţelor americane.

Statele Unite au efectuat două lovituri aeriene duminică în Siria împotriva grupărilor aliniate Iranului, a declarat un oficial american al apărării pentru Reuters, în ceea ce pare a fi cel mai recent răspuns la atacuri.

Armata israeliană a spus că s-a oferit să evacueze nou-născuţii şi că a pus 300 de litri de combustibil la intrarea spitalului al-Shifa sâmbătă seară, dar ambele gesturi au fost blocate de Hamas.

Hamas a negat că a refuzat combustibilul şi a declarat că spitalul se află sub autoritatea Ministerului Sănătăţii din Gaza, adăugând că această cantitate de combustibil oferită de Israel „nu este suficientă pentru a funcţiona generatoarele (spitalului) mai mult de o jumătate de oră”.

Ashraf Al-Qidra, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, a declarat că, dintre cei 45 de bebeluşi aflaţi în incubatoare la al-Shifa, trei au murit deja.

Un chirurg plastician din al-Shifa a spus că bombardarea clădirii care adăposteşte incubatoarele a forţat personalul să alinieze bebeluşii prematuri pe paturi obişnuite, folosind puţina energie electrică disponibilă pentru a pune aerul condiţionat să încălzească.

„Ne aşteptăm să pierdem mai mulţi dintre ei pe zi ce trece”, a spus dr. Ahmed El Mokhallalati.

Semiluna Roşie Palestiniană a declarat că cel de-al doilea spital ca mărime din fâşie, Al-Quds, nu mai era de asemenea în funcţiune, cu personalul care se străduieşte să îi îngrijească pe cei care erau deja acolo cu puţine medicamente, alimente şi apă.

„Spitalul Al Quds a fost rupt de restul lumii în ultimele şase până la şapte zile. Nicio cale de intrare, nicio ieşire”, a declarat Tommaso Della Longa, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă