OMS: Al doilea val al pandemiei de coronavirus trebuie combătut fără vaccinuri

Vaccin împotriva coronavirusului
Vaccin împotriva coronavirusului
19 noiembrie 2020, 09:04

„Cred că va mai dura cel puţin între patru şi şase luni înainte să existe niveluri suficiente de vaccinare peste tot”, a afirmat Mike Ryan, într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri desfăşurată miercuri pe reţele sociale, responsabilul OMS arătând că vaccinurile nu ar trebui considerate o „poţiune magică”.

„Nu suntem încă acolo în ce priveşte vaccinurile”, în pofida anunţurilor recente promiţătoare despre vaccinuri cu eficacitate de 90% sau mai mare, a subliniat el.

„Multe ţări sunt în faţa acestui val şi îl vor traversa şi continua să-l înfrunte fără vaccinuri. Trebuie să înţelegem şi să interiorizăm acest lucru şi să înţelegem că trebuie să urcăm acest munte fără vaccinuri”, a adăugat Ryan.

Anunţul laboratoarelor american Pfizer şi german BioNTech, precum şi cel al companiei americane de biotehnologie Moderna Privind eficacitatea vaccinurilor anti COVID au impulsionat un val de optimism în lume.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a salutat aceste progrese, dar a îndemnat să nu se pună capăt prematur măsurilor ce permit ţinerea sub control a răspândirii virusului, cum sunt testările, carantina, urmărirea contacţilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite