OMS: Omicron se propagă ca un incendiu, iar multiplicarea cazurilor ar putea crește riscul apariției unei noi variante, mai periculoase

Organizația Mondială a Sănătății a tras miercuri un nou semnal de alarmă, în timp ce în Statele Unite și în multe țări europene a explodat numărul infectărilor. Centrele de testare sunt pur și simplu luate cu asalt.

05 Ianuarie 2022, 23:17 Știrile TVR |

Francezii se apropie de 300.000 de noi cazuri zilnice, britanicii depășesc 200.000. S-a îmbolnăvit de COVID, pentru a doua oară, președintele Poloniei, vaccinat inclusiv cu doza booster. Acesta e în izolare, fără simptome grave. La fel, regele și regina Suediei, dar și marele duce de Luxemburg.

În Grecia au fost peste 50.000 de infectări într-o singură zi. Cozile sunt imense în fața centrelor de testare din Atena.

Aceleași cozi și în Belgrad, capitala sârbă, și în multe alte locuri din Europa, continent care a înregistrat peste 100 de milioane de cazuri de COVID de la începutul pandemiei şi peste 5 milioane de cazuri noi în decurs de o săptămână, ceea ce, după cum spune Organizația Mondială a Sănătății, "eclipsează aproape tot ce s-a văzut până în prezent".

Însă ca număr de infectări zilnice, Statele Unite dețin recordul mondial: peste un milion de cazuri.

Imaginile sunt grăitoare: cozile imense pentru un test COVID arata cât de speriați sunt americanii.

Joe Biden, preşedintele SUA: "Nu există nicio scuză, absolut niciuna, pentru cei care nu se vaccinează. Aceasta este în continuare o pandemie a nevaccinaţilor".

Președintele Biden a promis că vor fi înființate peste tot mai multe centre de testare și că va cumpără încă 500 de milioane de teste rapide pentru americani. Dar e neclar când vor începe aceste măsuri să aibă efect asupra lungimii cozilor la care oamenii pierd ore în șir.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 26°C 29°C
IASI 23°C 28°C
CLUJ 23°C 26°C
CONSTANTA 18°C 19°C
CRAIOVA 24°C 30°C
BRASOV 23°C 27°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI