Omagiu adus cartofului în Cipru, sursă de glume pe internet. Statuie interpretată cu totul și cu totul diferit față de intenția artistică. "Dacă acolo îi duce mintea şi imaginaţia, e dreptul lor"

Cartoful este cea mai consumată legumă în Cipru, iar o comunitate locală a devenit celebră pe internet după ce a adus un omagiu inedit cartofului, printr-o statuie. Opera de artă a fost interpretată însă de unii într-un mod total diferit de intenţia artistică.

17 Octombrie 2021, 20:40 (actualizat 17 Octombrie 2021, 22:32) |

Are 5 metri înălțime, este făcută din fibră de sticlă și înfățișează un soi de cartof foarte popular în sud-estul Ciprului.

Inițiativa aparține comunității din satul Xylofagou care este mândră de statuia devenită virală pe internet, unde este comparată de mulți cu o parte din anatomia corpului uman masculin. O notorietate care îi lasă indiferenți pe săteni.

George Tasou, liderul comunităţii din Xylofagou: "Ignor ce vorbeşte lumea, fiecare cu gândurile lui. Dacă acolo îi duce mintea şi imaginaţia, e dreptul lor şi le respect opinia. Consiliul local o să-şi vadă mai departe de treabă şi nu ne batem capul cu ce gândeşte fiecare".

Proiectul, care a costat până acum 8 mii de euro, nu este încheiat. Statuia va fi urcată pe un soclu de piatră, iar în jurul său se va amenaja un mic parc cu bănci și un magazin de suveniruri.

Celebritatea pe internet a atras și mulți curioși în sat, care merg să vadă statuia cu ochii lor.

Indiferent de păreri, este clar că această statuie a făcut micuțul sat cipriot cunoscut în toată lumea.

Dragostea localnicilor pentru cartofi continuă și anul viitor, când au programat un uriaș festival al cartofilor prăjiți. Plănuiesc să gătească atunci 8oo de kg de cartofi.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 8°C
IASI 0°C 3°C
CLUJ 2°C 6°C
CONSTANTA 8°C 12°C
CRAIOVA 7°C 7°C
BRASOV 3°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI