Oltenia rămâne roșie pe harta politică a țării. Lia Olguța Vasilescu va fi primarul Craiovei în următorii patru ani

28 septembrie 2020, 09:01

Şi la cârma Consiliului Județean va fi tot candidatul social democraților, Cosmin Vasile, care este la primul mandate. Și în Olt social democrații conduc detașat. Primăria Slatina a fost câştigată de primarul în funcție Emil Moţ, la o diferenţă de peste 5.000 de voturi fata de contracandidatul sau de la liberali.

Prin votul alegătorilor, PSD și-a adjudecat și Consiliul Judeţean, pentru următorii patru ani și va fi condus de Marius Oprescu aflat la al doilea mandat. Și în Mehedinți primăria vă fi condusă de candidatul PSD.

Marius Screciu, primarul în funcție al municipiului Drobeta Turnu Severin, a obținut un nou mandat, arată numărătoarea paralelă.

În județul Gorj, social democrații au obținut un nou mandat la primăria municipiul Târgu Jiu, cu peste 50% din voturile alegătorilor. De asemenea în Vâlcea, Consiliul Județean a fost câștigat de PSD, iar în Argeș social democrații au căștigat detașat 75 la sută din primării.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite