Actriţa australiană Olivia Newton John este în viaţă şi chiar se simte bine. Vedeta a făcut aceste precizări într-un video postat pe internet, după ce în presă au apărut speculaţii că a murit sau că ar mai avea foarte puţin de trăit.
Anul trecut, în septembrie, Newton John a fost diagnosticată cu cancer: a treia recidivă a bolii în ultimii 30 de ani. Deşi cancerul este în fază avansată, actriţa afirmă că se simte bine şi se tratează cu remedii naturiste.
Olivia Newton John a devenit cunoscută în toată lumea în 1978 graţie filmului muzical "Grease", în care a jucat alături de John Travolta.