Olimpiada Porumbeilor Voiajori este în premieră în România, la Oradea

Oradea este, în acest sfârşit de săptămână, capitala mondială a porumbeilor călători. Țara noastră găzduieşte, pentru prima dată în istorie, Olimpiada Porumbeilor Voiajori, la care participă reprezentanţi din 30 de ţări. Evenimentul reuneşte peste 900 de porumbei voiajori de top, câştigători ai unor competiţii naţionale şi internaţionale, a căror valoare depăşeşte 50 de milioane de euro.

12 August 2022, 20:45 Știrile TVR |

Olimpiada a fost deschisă cu un ceremonial care a inclus prezentarea țărilor participante. Plini de entuziasm, cei care iubesc porumbeii au venit în număr mare la Arena Oradea, pentru un eveniment inedit.

Crescătorii de porumbei din România şi din alte 30 de ţări au expus cele mai frumoase exemplare, a căror valoare de piaţă atinge sume ameţitoare.

La ineditul eveniment a fost prezent şi Principele Radu, pentru că Federația Națională a Columbofililor din România, Columba, se află sub înaltul său patronaj.

Premierul a trimis un mesaj organizatorilor şi participanţilor la Olimpiadă. Găzduirea grandiosului eveniment internaţional reprezintă o recunoaştere meritată a eforturilor de selecţie pe care columbofilii români le-au depus de-a lungul timpului, consideră șeful guvernului.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 23°C 21°C
IASI 15°C 15°C
CLUJ 15°C 13°C
CONSTANTA 20°C 18°C
CRAIOVA 20°C 18°C
BRASOV 14°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI