Oligarhul rus Oleg Deripaska a calificat drept „o eroare colosală” conflictul din Ucraina

Oleg Deripaska
Oleg Deripaska
28 iunie 2022, 16:40

VEZI și Echipa TVR este singura echipă internațională de televiziune care se află în Mykolaiv | Rușii au atacat orașul cu 10 rachete, inclusiv cu sistemul Uragan, care folosește muniții cu dispersie

„Oare este în interesul Rusiei să distrugă Ucraina? Bineînţeles că nu, aceasta ar fi o eroare colosală”, a spus Deripaska în cadrul unei rare conferinţe de presă, susţinute la Moscova.

Oligarhul rus Oleg Deripaska, considerat un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, a mai făcut anterior apel la pace.

La sfârşitul lui martie, el şi-a exprimat opinia că războiul din Ucraina este o ”nebunie” care, din cauza poziţiei radicale a ambelor părţi, va dura mult timp şi va fi o ruşine pentru generaţii de acum înainte.

Rusia a lansat o vastă ofensivă militară în Ucraina la 24 februarie pentru ‘demilitarizarea’ şi ‘denazificarea’ ţării vecine, acuzând-o de un pretins genocid împotriva populaţiei rusofone.

VEZI și Peskov: Kremlinul îşi va opri ofensiva atunci când Ucraina va capitula

Rezistenţa încrâncenată a forţelor ucrainene a forţat Rusia să-şi revizuiască ambiţiile şi să se concentreze pe estul ţării. Luptele în Donbas sunt deosebit de înverşunate, iar trupele ruse avansează lent.

Război în Ucraina, ziua 125. ONU discută astăzi despre atacurile ţintite ale ruşilor asupra civililor. 18 morţi în atacul de la centrul comercial din Kremenchuk

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite