Oficiali UE la o reuniune cu uşile închise: Până în 2022 nu vor fi suficiente vaccinuri COVID pentru toți europenii

Vaccin împotriva Covid-19
Vaccin împotriva Covid-19
27 octombrie 2020, 19:57

„Nu vor fi suficiente doze de vaccinuri COVID-19 pentru întreaga populaţie înainte de sfârşitul lui 2021”, le-a spus un oficial al Comisiei Europene diplomaţilor din statele membre UE, care au participat luni la o reuniune cu uşile închise, a dezvăluit o persoană care a participat la această întâlnire.

Un al doilea oficial european a confirmat pentru Reuters această declaraţie.

Acest avertisment vine în pofida faptului că blocul comunitar, a cărui populaţie se ridică la 450 de milioane de persoane, şi-a asigurat peste un miliard de doze de vaccinuri potenţiale împotriva COVID-19 de la 3 mari producători de medicamente. În prezent, UE negociază achiziţia în avans a unui alt miliard de doze de vaccinuri, de la alţi producători.

Deocamdată nu există un vaccin eficient împotriva COVID-19. La începutul acestei luni, Comisia Europeană estima că primele doze vor fi disponibile la începutul anului următor.

Dată fiind oferta limitată de vaccinuri, de mai multe luni Comisia Europeană a îndemnat guvernele europene să pună la punct planuri de vaccinare care să dea prioritate grupurilor vulnerabile şi personalului esenţial, precum lucrătorii din sistemul de sănătate, vârstnicii şi persoanele cu boli cronice.

Însă dincolo de consensul cu privire la necesitatea de a-i vaccina pe medici, „nu există încă un punct de vedere comun cu privire la celelalte grupuri”, a declarat oficialul Comisiei Europene la reuniunea care a avut loc luni.

În luna iulie, un raport convenit de Executivul comunitar şi guvernele UE menţiona că cel puţin 40% din populaţia UE ar trebui să fie vaccinată în prima fază.

Unele state membre vor să îşi facă rezerve doze de vaccin pentru întreaga lor populaţie, cu obiectivul de a le distribui încă de la mijlocul lui 2021.

Însă un al treilea oficial european a apreciat că acest obiectiv îndrăzneţ ar putea fi atins numai dacă Uniunea Europeană ar ajunge la acorduri de furnizare cu cel puţin şapte producători de vaccinuri.

Până acum UE şi-a asigurat doze din vaccinurile potenţiale împotriva COVID dezvoltate de firmele AstraZeneca, Sanofi şi Johnson&Johnson. De asemenea, UE poartă discuţii în acelaşi sens şi cu Moderna, Pfizer şi CureVac.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite