În timp ce Washingtonul încearcă să consolideze alianțele în Pacific, generalul american Mark Milley spune că încercările Beijingului de a-și extinde influența „nu sunt benigne”.
Armata chineză a devenit mai agresivă și periculoasă în ultimii ani, potrivit șefului statului major al armatei SUA, în timp ce numărul de interceptări între avioanele și navele militare chineze și cele ale americanilor și ale aliaților în regiunea Pacificului a crescut considerabil, relatează The Guardian.
Șeful armatei americane, generalul Mark Milley, a spus în timpul unei vizite în regiunea indo-pacifică că „mesajul [Beijingului] este că armata chineză, atât în aer, cât și pe mare, a devenit în mod semnificativ și vizibil mai agresivă în special în această regiune”.
Generalul, care a cerut de curând staff-ului său să strângă toate detaliile cu privire la interacțiunile dintre China, SUA și alți actori din regiune, a mai spus și că interacțiunile periculoase dintre armata chineză și forțele aliate au cunoscut și ele o creștere semnificativă.
Milley s-a întâlnit la Jakarta cu oficiali din armata indoneziană la doar o zi înainte ca președintele țării, Joko Widodo, să plece la Beijing pentru o vizită de două zile în timpul căreia se va întâlni cu președintele chinez Xi Jinping.
Oficialii militari americani au tras, de asemenea, un semnal de alarmă privind privind invadării Taiwanului de către China, posibil până în 2027.
SUA și alții sunt, de asemenea, îngrijorați de faptul că un acord de securitate semnat de Beijing în aprilie cu Insulele Solomon ar putea duce la înființarea unei baze navale chineze în Pacificul de Sud. SUA și Australia au spus Insulelor Solomon că găzduirea unei baze militare chineze nu va fi tolerată.
Mark Milley va participa săptămâna aceasta la o întâlnire a șefilor de armată a statelor din Indo-Pacific care va avea loc în Australia, acolo unde pericolul prezentat de armata Chinei va fi subiectul cel mai fierbinte.