Oficial UE: Peste 7 milioane de ucraineni ar putea deveni refugiați. Peste 500.000 și-au părăsit țara până acum

1 martie 2022, 07:52

Aceste imagini sunt de la granița cu Polonia unde șirul de mașini cu cei care vor să fugă de război se întinde pe zeci de kilometri. Nu puțini au ajuns acolo pe jos, printr-un frig pătrunzător și unii au fost luați în mașini de polonezi care îi ajută să treacă granița.

Și trenurile care ajung din Ucraina în Polonia sunt ticsite cu oameni, speriați și obosiți. Un drum de câteva ore pe hârtie, este, în condițiile actuale, greu de estimat.

VOLUNTARI POLONEZI ŞI UNGURI AU RIDICAT TABERE PENTRU REFUGIAŢI

Și în Ungaria, în localitățile de la graniță, voluntarii pregătesc mâncare, spații de dormit și ajută refugiații ucraineni, pe care merg să-i ia cu mașina de peste graniță.

OFICIAL UE: PESTE 7 MILIOANE DE UCRAINENI AR PUTEA DEVENI REFUGIAŢI

Potrivit agenției ONU pentru refugiați până acum, din Ucraina, au fugit de război peste 500.000 de oameni, majoritatea femei și copii, în condițiile în care bărbații rămân să lupte. Această cifră este însă doar începutul unei crize umanitare care va afecta milioane de oameni.

Janez Lenarcic, comisarul european pentru Managementul Crizelor: Ne aşteptăm ca numărul ucrainenilor refugiaţi să depăşească 7 milioane, iar în cel mai rău scenariu în careacest război de agresiune continuă, toţi aceşti oameni vor avea nevoie urgentă de asistenţă umanitară.

Potrivit unor oficiali de la Bruxelles, citați de Reuters, Uniunea Europeană pregătește o decizie prin care să acorde ucrainenilor refugiați de război drept de ședere și muncă în spațiul comunitar pentru o perioada de 3 ani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite