Șoferii fără RCA, depistați cu ajutorul camerelor de supraveghere. Legea ar putea intra în vigoare anul viitor

Şoferii fără RCA vor putea fi descoperiți inclusiv în trafic: se vor folosi camerele de supraveghere, așa cum se întâmplă deja în cazul rovinietei. Autoritatea de Supraveghere Financiară pregăteşte modificarea legii la începutul anului viitor. Şoferii consideră că ar fi o măsură bună pentru că s-au înmulțit cei care circulă fără RCA, după ce polițele s-au scumpit foarte mult.

21 Octombrie 2022, 17:52 (actualizat 21 Octombrie 2022, 21:08) Știrile TVR |

Autoritatea de Supravegere Financiară propune folosirea camerelor video pentru depistarea mașinilor fără RCA în trafic. Un proiect de lege ar putea fi introdus în circuitul legislativ la începutul anului viitor.

Rolul acestora ne-a fost explicat de Valentin Ionescu, director în cadrul ASF:

Să protejeze persoanele prejudiciate, în urma accidentelor de circulație, cât și să faciliteze minimizarea situațiilor în care conducătorii auto pun în circulație, pe drumurile publice, vehicule care nu au RCA valabil. Va fi un sistem similar rovinietei, ca una dintre soluții - dar care trebuie discutată și agreată la nivel instituțional, dacă legea va fi promulgată anul viitor - să se facă prin camerele CNAIR.

Șoferii cred că ar fi o măsură utilă. Nimeni nu vrea să fie implicat într-un accident rutier cu o mașină fără asigurare obligatorie.

Potrivit datelor comunicate de Poliția Rutieră, anul trecut au fost amendați aproape 9000 de șoferi pentru că nu aveau polița RCA, iar în primele 9 luni ale acestui an peste 6000 de șoferi.

Datelor ASF arată că, în România, sunt valabile. în acest moment. peste 7 milioane de polițe RCA. În ultima perioadă, asigurările auto obligatorii s-au scumpit foarte mult, pentru categoriile de șoferi care prezintă risc, precum începătorii cu mașini care au motoare puternice.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 4°C
IASI 1°C 2°C
CLUJ 3°C 3°C
CONSTANTA 6°C 4°C
CRAIOVA 3°C 5°C
BRASOV 3°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI