Capturarea oraşului Severodonetsk şi atacurile asupra capitalei ucrainene sunt reacţiile Federaţiei Ruse la deciziile care vor fi luate la summitul G7 din Germania și la reuniunea NATO de la Madrid, consideră fostul ministru de externe, Cristian Diaconescu. Iar Angela Grămadă, cercetător al spațiului ex-sovietic a explicat pentru TVR că, în zonele capturate, ruşii își impun controlul plasând propriii oameni în poziţii de conducere.
"Federaţia Rusă încearcă să escaladeze în acest moment întreaga situaţie, în ideea că ar slăbi fie unitatea Occidentului, fie ar genera preocupări la nivelul comunităţii internaţionale în legătură cu ceea ce va urma în Ucraina şi nu numai. Moscova nu încearcă să ocupe Capitala Ucrainei, ci să genereze o stare de tensiune arătând faptul că dacă doreşte poate lovi în orice parte a statului ucrainean, inclusiv Capitala", a explicat fostul ministru de externe, Cristian Diaconescu.
"Strategia, cel puţin de comunicare a autorităţillor de la Kiev este să nu lase niciun om în spate, măcar să se încerce salvarea lor. Aceste localităţi probabil că vor urma aceeaşi soartă, pe care o are şi oraşul Herson acum, unde se încearcă organizarea unor administraţii publice locale, dar controlate exclusiv de către Federaţia Rusă", a explicat Angela Grămadă, președinta Asociației Experts for Security and Global Affairs.