Octavian Berceanu a fost demis din funcția de șef al Gărzii de Mediu

Octavian Berceanu Garda Nationala de Mediu
Octavian Berceanu Garda Nationala de Mediu
20 septembrie 2021, 15:47

Berceanu le-a mulțumit colegilor din Garda de mediu pentru că au generat în 6 luni de lucru împreună „cele mai bune rezultate din istoria de 20 de ani” a acestui organism.

„Sper ca săptămâna viitoare colegii din GNM sa beneficieze de ajustarea echitabila a veniturilor, lucru pentru care am luptat împreună cu ministrul Tánczos Barna si căruia îi mulțumesc pentru spiritul de echipă”, a adăugat Octavian Berceanu.

Potrivit lui Berceanu, în 8 luni au fost făcute peste 1.500 de controale privind transferurile de deșeuri, față de 143 făcute în tot anul 2020. „Colegii au pus piciorul în prag și au trimis la plimbare, cu sesizări penale, importatorii ilegali de deșeuri”, a arătat Berceanu. „România nu este groapa de gunoi a Europei”, a reiterat el.

Săptămâna trecută, Berceanu a anunțat că a reluat patrulările împreună cu Jandarmeria după au reînceput arderile ilegale de cabluri și deseuri în sudul Bucureștiului.

„În paralel, împreună cu Ministerul Mediului – România, lucrăm la amendamente legislative care să transforme din contravenții în infracțiuni incendierile care ne otrăvesc aerul”, a subliniat Berceanu.

„Am și o supărare personală. De fiecare dată când merg spre Sintesti văd o mașină a Poliției Române din care niște domni polițiști admiră incendierile de ani buni. Mai mult, aceiași admiratori în uniformă nu s-au sinchisit niciodată să se opună comerțului ilicit cu cupru provenit din arderea cablurilor. Oare de ce?”, se întreba el pe 16 septembrie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite