CORESPONDENȚĂ DE LA PARIS

Obuze gravate de soldați în Primul Război Mondial, adevărate opere de artă. Expoziție unicat a unui colecționar francez

Un fost profesor de matematică din Franța a devenit colecționar celebru de obiecte mai puțin obișnuite. El a recuperat mai multe obuze rămase din Primul Război Mondial, care au fost gravate sau sculptate chiar de soldații acelor vremuri. Sunt doar câteva dintre obiectele inedite din expoziția despre care ne vorbește corespondentul nostru la Paris, Mihaela Antoche.

20 Noiembrie 2021, 21:35 |

De mai bine de 30 de ani, profesorul Alain Espiard colecționează obiecte din perioada Primului Război Mondial, o pasiune descoperită din întâmplare.

"Acesta e primul obuz pe care l-am cumpărat întâmplător, de la o piaţă de vechituri. Am crezut că e frumos, această frunză de stejar cu ghinde în relief, înfăşurată în jurul acestui obiect", explică Alain Espiard.

Soldații de atunci au gravat frunze, flori sau păsări, tocmai pentru a face cât mai puține referiri la război.

Unele obuze au devenit adevărate opere de artă.

Alain Espiard: "Sunt unele care au fost făcute în tranşee, sunt foarte simple, deoarece sunt făcute cu mijloacele pe care le aveau la îndemână. Există unul pe care e scris 'fabricat pe front' şi apoi sunt altele care trebuie să fi fost făcute în spitale, pentru a ţine soldaţii ocupaţi".

Profesorul Alain Espiard este foarte mândru de colecția sa, care numără acum peste 1.600 de obiecte.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 0°C 2°C
IASI -3°C -3°C
CLUJ -6°C -6°C
CONSTANTA -1°C -2°C
CRAIOVA 0°C 2°C
BRASOV -5°C -5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI