Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
CORESPONDENŢĂ DE LA MOSCOVA

Observatorii OSCE au identificat un alt convoi de tancuri şi vehicule blindate la periferia Doneţk

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa este extrem de îngrijorată de prezenţa tancurilor şi convoaielor militare în estul Ucrainei, sub controlul separatiştilor proruşi. Autorităţile de la Kiev susţin că din Rusia au trecut graniţa zeci de tancuri, trupe şi alte echipamente militare. Nici Statele Unite şi nici NATO nu confirmă acest lucru. Cu amănunte, corespondentul TVR la Moscova, Liviu Iurea.

10 Noiembrie 2014, 15:13 |

În ultimele 24 de ore, observatorii OSCE au identificat un alt convoi de tancuri şi vehicule blindate la periferia oraşului Doneţk, în apropierea localităţii Makeevka. Din convoi făceau parte mai multe camioane militare Kamaz fabricate în Rusia, fără plăcuţe de înmatriculare, tunuri de 122 mm şi şase camioane cisternă, iar personalul însoţitor purta uniforme de culoare verde închis, fără însemne.

Liderii separatişti de la Doneţk confirmă că tehnica militară le aparţine, iar deplasarea convoiului se face din raţiuni tactice şi se desfăşoară în cadrul operaţiunii de redistribuire a forţelor armate în funcţie de cerinţele de pe teren.

Separatiştii pro-ruşi sunt nemulţumiţi că observatorii OSCE monitorizează numai deplasarea efectivelor din Doneţk şi Lugansk fără a semnala faptul că şi armata ucraineană îşi sporeşte trupele militare de-a lungul liniei de demarcaţie, stabilite în urma acordurilor de la Minsk.

Oficialii de la Kiev arată că de fiecare dată când aşa-zisele convoaie umanitare din Rusia ajung, fără autorizaţia Ucrainei, în regiunile Doneţk şi Lugansk rebelii îşi intensifică acţiunile militare. Deşi nu sunt dovezi clare în acest sens, ucrainenii sunt convinşi că, sub pretextul aprovizionării cu zahăr şi făină, ruşii de fapt îi sprijină cu armament pe separatişti.

Harkov, un alt oraş din sud-estul Ucrainei, a fost zguduit duminică seară de o puternică explozie, soldată cu 11 răniţi. Deşi una dintre versiuni se referă la o scurgere de gaz într-o cafenea, Serviciul de Securitate Ucrainean nu exlude ipoteza unui atentat terorist.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 16°C
IASI 15°C 17°C
CLUJ 14°C 17°C
CONSTANTA 13°C 12°C
CRAIOVA 18°C 11°C
BRASOV 10°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Aprilie 2019, 14:01
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-04-2019
Deschidere: 8279.83
Maxim: 8352.28
Mimim: 8279.83
Variatie: 0.86%
BRD
13.60
2.39%
FP
0.96
0.63%
SNG
33.45
0.6%
TLV
2.15
1.88%
TGN
350.00
0.28%
SNN
10.86
1.69%
EL
11.05
0.9%
WINE
19.00
1.06%
SIF2
1.20
0.84%
TBM
0.30
1.69%
ARHIVĂ ȘTIRI