Obiecte ale Mariei Rosetti, simbolul feminin al României Moderne, expuse la Muzeul Naţional de Istorie

Simbolul feminin al României Moderne este de fapt...o scoţiancă. Maria Rosetti a fost una dintre femeile care s-au implicat în pregătirea Unirii Principatelor Române. A fost prima femeie jurnalist din România, a scris și a militat pentru drepturile și unitatea poporului român. Câteva dintre obiectele personale au fost expuse la Muzeul Naţional de Istorie a României, pentru a celebra Unirea Principatelor Române.

21 Ianuarie 2023, 20:57 (actualizat 21 Ianuarie 2023, 20:58) Știrile TVR |

Născută Mary Grant, a ajuns în România datorită fratelui ei, care lucra la Consulatul Britanic. A fost guvernanta copiilor colonelului Ioan Odobescu, în casa căruia l-a cunoscut pe viitorul ei soţ, Constantin Rosetti, important om politic.

Căminul lor din Bucureşti a devenit loc de întâlnire al revoluționarilor de la 1848, iar după ce soţul ei şi alţi revoluţionari au fost arestaţi, Maria s-a deghizat în ţărancă româncă şi i-a ajutat să evadeze de pe vasul otoman pe care erau prizonieri.

Povestea ei l-a inspirat pe pictorul Constantin Rosenthal, care a realizat tabloul "România Revoluţionară".

Aceste legături vor duce la recunoaşterea internaţională a Unirii Principatelor Romane şi a Independenţei.

În Războiul de Independență Maria Rosetti a strâns fonduri pentru înființarea spitalului din Turnul Măgurele și pentru susţinerea infirmierilor de pe front.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 27°C
IASI 27°C 27°C
CLUJ 24°C 25°C
CONSTANTA 22°C 22°C
CRAIOVA 25°C 24°C
BRASOV 24°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI