Un obicei străvechi încă mai adună laolaltă mii de oameni în ajun de Sfântul Dumitru. Focul lui Sumedru vine din perioada pre-creştină şi marchează sfârşitul strângerii recoltei şi trecerea la anotimpul rece.
La Topoloveni, în Argeş, trei mii de oameni s-au adunat la Focul lui Sumedru. Tineri îmbrăcaţi ca pe vremea geto-dacilor aprind focul purificator.
Rădăcinile acestui obicei sunt pre-creştine şi se regăsesc în celebrarea morţii şi renaşterii. În ajun de Sfântul Dumitru, femeile împart covrigi, mere și must pentru pomenirea celor morți.
În tradițiile străbune se spunea că cine sare peste foc va fi sănătos și se va căsători în acel an. De asemenea, dacă toamna este belșug de gutui și nuci, iarna va fi grea, iar dacă e înnorat, vânt sau plouă, vor fi zăpezi mari, ger și iarnă lungă. Şi tot pentru a afla cum va fi vremea, ciobanii pun dulama între oi și dacă se culcă pe ea o oaie neagră, iarna va fi ușoară.