Oamenii s-au înghesuit în fața caselor de ajutor reciproc pentru împrumuturi sau plăți

18 mai 2020, 14:29

Pensionarii s-au așezat la rând încă de la 5 dimineața, deși ghișeele s-au deschis abia la 7.30. Când au văzut că au ore în șir de așteptat s-au luat la ceartă cu reprezentanții Casei de Ajutor Reciproc.

Reprezentanții Casei de Ajutor Reciproc spun că au încercat să ia măsuri pentru evitarea aglomerației. Dacă inițial au fost deschise doar două ghișee, ulterior, alți 4 angajați au venit în sprijinul colegilor pentru a prelua mai rapid dosarele.

Patru ore au stat în medie și pensionarii din Pitești care au vrut să-și încheie socotelile cu Casa de Ajutor Reciproc în prima zi după deschiderea ghișeelor. Nu i-a descurajat nici ploaia, nici vremea rece.

Și la Constanța, aceeași situașie. În fața Casei de Ajutor Reciproc pentru pensionari, oamenii au venit în număr mare pentru plăți sau împrumuturi.

Accesul pensionarilor s-a făcut în condiții speciale.

Tuturor celor care așteaptă la rând li se măsoară temperatura cu un aparat non contact. Dacă valoarea temperaturii este optimă, sunt lăsați să intre în instituție.

Casa de Ajutor Reciproc din Constanța are 1400 de membri, dintre care aproximativ 400 au venit astăzi la ghișee.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă