Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
Fifi și FIFA

O zi din viața unei microbiste de ocazie sau cum am fost sabotată la meciul Germania – Ghana

Știți cum mă plângeam la începutul Campionatului Mondial de acest eveniment planetar care „lobotomizează” jumătatea masculină a planetei timp de o lună? Și avertizam despre cum nu vom mai ieși la terasă decât ca să vedem meciuri și nu ne vom mai întâlni, noi fetele, decât ca să vorbim despre cum Campionatul ăsta ne-a dat viața peste cap? Ei bine, aseară am avut cea mai bună dovadă că viața are un incredibil simț al umorului.

22 Iunie 2014, 15:12 (actualizat 23 Iunie 2014, 10:57) | Fifi |
Fifi și FIFA. Fane ale Germaniei

A fost al doilea meci al Germaniei, cu Ghana. După cum știți deja, Germania este echipa cu care țin la acest Campionat Mondial, din motive despre care cârcotașii ar spune că nu au legătură cu fotbalul – antrenorul Joachim Loew și secundul Hans Dieter Flick. Mi se pare o exagerare - cum să nu aibă legătură cu fotbalul? Ce ar fi o echipă fără geniul, tactica, strategia, frizura impecabilă, charisma sau minunații ochi albaștri ai antrenorilor?

Întâmplarea a făcut ca ora meciului atât de așteptat să mă prindă la o terasă cu un grup de prieteni – mai mulți domni decât doamne, deci condiții ideale să vezi un meci de fotbal. Desigur, eram foarte nerăbdătoare să-i revăd pe Jogi și Hans și, bineînțeles, să văd evoluția jucătorilor și cele 6 goluri pe Germania urma să le dea Ghanei.

Dar, stai, ce-i gălăgia asta? Hei, hei, uitați-vă, începe meciul! Uite-l pe Loew, acum e și Hans. Șșștt, imnul! Pericol la poarta Germaniei, uite, uite, ce fază! Nu pot să creeeed, ce rataaareee!

..................................................................................................................................

La puține minute după începerea meciului, am înțeles toată grozăvia situației: eram singura interesată de meci. Nimeni de la masă nu părea că vrea să vadă fotbal. Nimeni altcineva nu mai era interesat de Jogi, Hans, de frații Boateng, de Miroslav Klose, de rezultat, de soarta meciului, de punctele din grupă sau de cine o să câștige campionatul mondial. Aveau cu toții preocupări din cu totul alte sfere: soarta delfinilor, poluarea planetei, muzica anilor 70, Simona Halep la Wimbledon etc etc. Unii nici nu știau cine e antrenorul Germaniei și nu auziseră de duelul fraților Boateng.

Oameni buni, ce se întâmplă? Cum de s-a sucit așa lumea? E revoltător: unde sunt bărbații înnebuniți de fotbal, care nu-și pot dezlipi ochii de la televizor și nu te aud în timpul meciului, poți să le spui că tocmai a aterizat o navă extraterestă vizavi?

Tot ce vă pot spune e că aseară, extraterestrul am fost eu. Mă priveau ca pe o ciudățenie a naturii, de parcă ar fi așa straniu să vrei să vezi un meci, în plin Campionat Mondial.

Aseară nu am fost doar singurul suporter al Germaniei, am fost singura microbistă de acolo!!! Ceea ce, în urmă cu vreo două săptămâni, mi s-ar fi părut ceva de domeniul fantasticului. Ce mai, am avut senzația clară că totul e o conspirație împotriva mea. Altfel nu mi-am putut explica situația complet bizară în care mă aflam.

Ca dezastrul să fie complet, deși s-au dat tot 4 goluri, la fel ca în meciul Germaniei cu Portugalia, de data asta s-au împărțit frățește între cele două echipe. De unde trag concluzia că le port noroc nemților, care câștigă doar atunci când eu sunt cu ochii pe ei – mă rog, cel puțin pe doi dintre ei.

Hotărât lucru: data viitoare când joacă Germania mă încui în casă și închid telefonul. Poate așa reușesc să-i văd și eu liniștită pe Jogi și Hans...adică.... pardon, reușesc să văd meciul.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
StirileTVR.RO PE FACEBOOK