O vacă a ajuns într-o sufragerie din vestul Germaniei după ce a scăpat dintr-un abator din apropiere, a anunţat luni poliţia, citată de agenţia DPA.
Vaca a scăpat dintr-un abator din localitatea Bernkastel-Kues şi a ajuns într-o grădină din apropiere. A trecut de uşa de la terasă şi a intrat în locuinţă.
Animalul panicat a devastat mai multe camere situate la parter, iar cei din casă s-au refugiat la etaj.
Evadarea nu s-a încheiat însă bine pentru vacă. Animalul a fost găsit ulterior lângă casă şi ''omorât în mod profesional'', după cum a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei, notează Agerpres.
O soartă fericită a avut însă văcuța Hermien, care, acum doi ani, cucerise inimile internauților olandezi, după ce a reușit să evadeze în timp ce era transportată spre abator. După ce s-a refugiat într-o pădure, a fost în cele din urmă capturată. Un adevărat apel la solidaritate a fost lansat pe internet pentru salvarea ei. Astfel a început o viață nouă pe pășunile unei asociaţii olandeze.
Tot internauții au sărit și în ajutorul taurului Jerry din Croația, care a devenit vedetă după ce a fugit de la abator și s-a refugiat în munți.