O trusă pentru detectarea virusului SARS-CoV-2 pe suprafeţe a fost scoasă la vânzare în Japonia

Existența SARS-CoV-2 pe suprafețe
Existența SARS-CoV-2 pe suprafețe
8 februarie 2021, 17:51

Compania Shimadzu Corp. a declarat că intenţionează să furnizeze noul kit, ce poate identifica virusul în aproximativ 100 de minute, unităţilor medicale şi celor care oferă servicii de testare, dar şi centrelor de asistenţă pentru persoane vârstnice sau producătorilor de alimente.

Utilizatorii trusei de testare trebuie să treacă un beţişor cu tampon de vată pe suprafaţa unui obiect şi să îl pună apoi într-un recipient cu soluţie salină. După scoaterea tamponului de bumbac din recipient se aplică reactivi, iar virusul poate fi apoi detectat folosind un test PCR, sau reacţia în lanţ a polimerazei, a precizat compania.

Fiecare kit poate fi utilizat pentru efectuarea a 100 de teste şi costă 302.500 de yeni (2.800 de dolari).

Compania, cu sediul în prefectura Kyoto din vestul Japoniei, a declarat că îşi propune să vândă o mie de truse de testare anual.

„Prin adăugarea acestui kit ne dorim să oferim modalităţi exhaustive de prevenire a infecţiilor”, a declarat un oficial al companiei.

Shimadzu a comercializat anterior o trusă de testare utilizată pentru detectarea virusului din salivă.

Transmiterea de pe suprafaţe este considerată una dintre modalităţile prin care virusul se poate răspândi de la o persoană la alta.

Potrivit unui studiu realizat de Institutul Naţional de Sănătate (NIH) din Statele Unite, virusul poate rezista până la 72 de ore pe plastic, 48 de ore pe oţel inoxidabil şi 24 de ore pe carton.

(sursa: Agerpres)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite