Spitalul de Urgență din Galați este din nou în centrul unui scandal. O tânără diagnosticată inițial cu lombosciatică a murit în urma unei infecții. Familia povestește că a fost de mai multe ori la urgență, nu a fost examinată, ci doar i s-au prescris medicamente pentru durere. Abia după patru zile s-a descoperit infecția, însă era prea târziu. A fost operată, iar după două săptămâni a murit. Părinții au sesizat conducerea spitalului și intenționează să facă și plângere penală.
Mihaela Anghele avea 21 de ani și era studentă în anul III la Facultatea de Medicină, specializarea Moașe. Făcea în paralel și școala post liceală sanitară. Își dorea mult să lucreze în sistemul sanitar.
Acum două săptămâni, a început să aibă dureri mari de spate. Așa că a mers la Spitalul de Urgență. De două ori a fost consultată și de două ori i s-a pus diagnosticul de lombosciatică.
După 4 zile, tânăra a descoperit că are un abces și a ajuns din nou la spital.
Starea fetei s-a agravat iar organele i-au cedat, rând pe rând. Rudele au încercat să o transfere la alt spital, însă medicii le-au spus că nu poate suporta trasportul. Ieri după amiază, tânăra s-a stins.
Părinții au depus plângere la conducerea spitalului, iar după înmormântare vor depune plângere și la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.