O tânără a murit după ce a căzut într-o prăpastie din Munții Bucegi

27 mai 2017, 18:06

ACTUALIZARE Telejurnal 19.00 Tânăra care a căzut în prăpastie a suferit leziuni incompatibile cu viața. Salvamontiștii i-au acordat primul ajutor, apoi au transportat-o la ambulanță. Grupul din care făcea parte femeia a fost avertizat de salvamontiști că a pornit pe un traseu periculos, a relatat la Telejurnal Gheorghe Haiduc, seful Salvamont Buşteni.

ACTUALIZARE 18.00 O femeie a căzut, sâmbătă după-amiază, într-o prăpastie din Munţii Bucegi. Ea mergea pe Jepii Mici când s-a întâmplat tragedia.

Şeful Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, a precizat că echipajele au plecat pe munte la intervenţie, relatează Agerpres.

Femeia este inconştientă. Va fi recuperată și coborâtă în staţiune de salvamontiştii din Buşteni.

Femeia va fi preluată din staţiune de o ambulanţă şi dusă la Sinaia, de unde va fi preluată de un elicopter SMURD. Aparatul de zbor va ateriza pe stadionul din staţiune.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite