O specie de orhidee, de dimensiuni impresionante, descoperită în Ecuador, țara care a inventariat cele mai numeroase specii de orhidee - 4.200

O nouă specie de orhidee, considerată excepţională prin prisma dimensiunilor sale, a fost descoperită într-o pădure tropicală din nordul Ecuadorului, la graniţa cu Columbia, potrivit biologului Luis Baquero, cel care s-a ocupat de studierea acesteia, informează AFP.

19 Noiembrie 2020, 10:40 (actualizat 19 Noiembrie 2020, 10:48) |
Orhidee

Descoperirea noii specii, Lepanthes Tulcanensis, datează din octombrie 2018 şi a fost făcută publică marţi în revista ştiinţifică Lankesteriana, editată de Grădina botanică a Universităţii din Costa Rica.

Botezată după numele oraşului Tulcan, din Ecuador, aflat în apropierea locului unde a fost descoperită, specia este o ''raritate'' prin prisma dimensiunilor sale considerabile în comparaţie cu alte soiuri, a precizat Luis Baquero, care s-a dedicat studiului orhideelor în ultimii 25 de ani.

''Este o plantă de circa 40 de centimetri în timp ce altele nu depăşesc 10 centimetri'', a precizat profesorul de la Universitatea Americilor (UDLA), care a studiat-o împreună cu cercetătorul Marco Montero, cel care s-a aflat la originea descoperirii, şi cu susţinerea fundaţiei Ecominga, din Ecuador.

Dimensiunile sunt măsurate de la rădăcini până la extremitatea tulpinii. Floarea are 2,5 de centimetri, iar culorile variază de la galben la portocaliu.

''Frunza este alungită, de circa 10 centimetri, iar floarea este mare, cu o lăţime de circa doi centimetri în timp ce alte soiuri ating doar câţiva milimetri'', a adăugat Luis Baquero.

Această orhidee constituie ''un fel de eşalon pierdut printre genul Lepanthes'', întrucât ''în sânul unui grup specific de şapte mari genuri, este cea mai rară'', a precizat cercetătorul.

Biologul a subliniat totodată că floarea ''va fi în pericol'' din cauza viitoarelor concesiuni miniere ''care vor afecta biodiversitate zonei'' ameninţându-i ecosistemul.

Tulcanensis creşte la o altitudine cuprinsă între 1.800 şi 2.000 de metri într-o junglă din Munţii Anzi, care îi oferă condiţii ideale de temperatură şi umiditate.

Ecuadorul este ţara care a inventariat cele mai numeroase specii de orhidee - 4.200 -, urmată de Columbia (circa 3.300), Brazilia, Venezuela şi Peru.

 

sursa agerpres

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 13°C
IASI 8°C 12°C
CLUJ 5°C 9°C
CONSTANTA 10°C 13°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 5°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI