O specie de doradă din Marea Adriatică ar putea fi adaptată să crească în Marea Neagră

18 mai 2023, 21:02

Două sute de exemplare de doradă au fost aduse din Italia de cercetătorii Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” din Constanța.

Peștii au fost aduși din Italia, în apă din Marea Adriatică. Apă cu o salinitate foarte crescută. În cadrul Institutului de Cercetări Marine le-a fost creată o apă artificială, cu aceleași caracteristici și urmează să fie adaptați la apa din Marea Neagră.

Exemplarele au două luni și jumătate și o greutate de cinci grame. Trăiesc, acum, într-un bazin din laboratorul institutului și dezvoltarea lor este atent monitorizată.

Peștii vor fi mutați în alte bazine și vor fi învățați să reziste în apă cu salinitate mai mică, așa cum este în Marea Neagră. Când vor mai crește și se vor adapta, specialiștii îi vor pune în cuști, în mare, când temperatura apei va avea cel puțin 12 grade Celsius.

În Marea Neagră, dorada e extrem de rară.

Datele obținute în urma cercetării vor ajunge în sectorul privat, pentru cei care vor să crească această specie în Marea Neagră. Pescarii sunt, totuși, sceptici.

Președintele Federației Organizațiilor de Pescari de la Marea Neagră, Laurențiu Mirea: Suntem la faza de vis pentru că Ministerul Mediului cu Apele Române încă nu au desemnat zone clare pentru acvacultură marină, încă nu există facilități. Atunci, toate intențiile pozitive, astăzi, sunt vise. Dacă se îndeplinesc, înseamnă că s-a schimbat România.

Un exemplar de doradă de dimensiuni foarte mici, adus din Italia, costă aproximativ 50 de cenți. În cherhanalele de la noi, cererea pentru doradă este mare și o porție poate costa și peste o sută de lei.

Dacă cercetarea va da roade, noua specie de doradă ar putea înlocui în meniuri păstrăvul, în perioada de vară.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite