O persoană a murit și o alta este grav rănită în urma unui incendiu la un depozit de lângă București

2 aprilie 2017, 13:19

Alarma s-a dat la ISU puţin după ora 2.00. Un telefon anunța că arde un mare depozit de fructe şi legume. Locuitorii din zonă au intrat în panică. În toiul nopţii, 18 autospeciale au venit să stingă incendiul.

Pompierii s-au luptat cu flăcările, timp de câteva ore. Intervenţia a fost foarte dificilă din cauza articolelor folosite pentru ambalare care au degajat mult fum.

Abia după ivirea zorilor, pompierii au reuşit să lichideze focarul. O persoană a fost găsită carbonizată, iar o alta a fost rănită şi transportată de urgenţă la spital.

Pagubele sunt foarte mari. Patronul clădirii a făcut un şoc când a văzut dimensiunea incendiului şi a pagubelor. Pompierii au deschis o anchetă şi urmează să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă