O persoană și-a pierdut viața în urma unei explozii la Fabrica de arme Cugir

12 noiembrie 2018, 12:27

Explozia s-a produs într-un tunel de testare a mitralierelor.

O angajată, dată iniţial dispărută, a fost găsită moartă. Potrivit colegilor, femeia reușise să iasă din tunel după explozie, dar s-a întors după telefon și a fost surprinsă de incendiul care s-a întins rapid.

Femeia lucra de peste 30 de ani la fabrica din Cugir.

Toți angajații fabricii au fost evacuați.

Echipajele de pompieri din Alba au cerut sprijinul colegilor din Hunedoara și Sibiu, speriați că flăcările s-ar putea extinde în întreaga fabrică de armament. Din fericire, au reușit să țină incendiul sub control și să îl stingă rapid.

Specialiștii de la ISU, împreună cu ofiţeri criminalişti şi cu un procuror încearcă să afle cum a fost posibilă explozia.

Fabrica de arme Cugir produce arme destinate vânătorii, tirului sportiv, dar și sectorului militar. A fost înfiinţată în 1799, în timpul Imperiului Habsburgic și se numea Fabrica de Fier şi Oţel.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Urmari ale incendiului de la

Cine sunt tinerii care au murit în incendiul de la Ferma Dacilor