O nouă variantă de COVID se răspândește în occident. Tulpina Arcturus este mult mai contagioasă și vine cu un simptom nemaiîntâlnit la celelalte subvariante: conjunctivita

25 aprilie 2023, 14:27

Arcturus a fost botezată noua variantă de COVID-19, cea mai infecțioasă de până acum. Este un nume de legendă grecească pe care îl poartă, cea de-a treia stea ca luminozitate pe cer, aflată la sfârșitul vieții și care înseamnă ”gardianul ursului”. XBB1-16 este denumirea științifică a acestei variante.

Unul din 40 de cazuri noi sunt acum depistate cu Arcturus în Marea Britanie, unde aproape în toate regiunile a fost depistată noua variantă. Până acum au fost descoperite 135 de astfel de cazuri, după ce în India două treimi dintre pacienți erau depistați cu această nouă variantă. Ea a apărut, pentru prima oară, în luna ianuarie, iar din martie OMS o monitorizează.

Până în acest moment, medicii spun că nu sunt motive de îngrijorare, pentru că și varianta Omicron face încă victime, în ultima săptămână au fost înregistrate 46 de decese din cauza Omicron.

Numărul pacienților infectați cu COVID-19 a crescut, au fost peste 5000 de cazuri, cu 800 mai mulți ca în săptămâna anterioară. Totuși în ultimele 24 de ore, la Institutul Matei Balș, nu au fost depistate cazuri grave de îmbolnăvire, care să necesite spitalizare.

Kraken este acum tulpina considerată dominanta în țara noastră

Adrian Marinescu, medic infecţionist, director medical, Institutul „Matei Balş”: Sunt convins că vom avea cât de curând. Nimeni nu a demonstrat deocamdată că această variantă vine cu o virulenţă sporită.  Întotdeauna vor fi şi persoane care vor avea o evoluţie imprevizibilă. Depinde dacă e tratamentul instituit la timp, dacă ai un diagnostic, dacă persoana e sau nu vulnerabilă.

Noua tulpină vine cu un simptom nemaiîntâlnit la celelalte subvariante de SARS CoV-2: conjunctivită. Mai ales la copii.

Prof. Dr. Emilia Damian Popovici, vicepreședinte a Societății Române de Epidemiologie: Este o roşeaţă a conjunctivei. Poate să apară senzaţia de corp străin în ochi, lăcrimare, care se remit într-un interval de zile, în general. Nu este o problemă deosebită, doar că a fost remarcată ca un simptom nou şi apărut statistic semnificativ ca frecvenţă. Pe lângă conjunctivită, este febra înaltă, celelalte simptome. Nu sunt modificări de gravitate a bolii şi acesta e lucrul cel mai important.

Dr. Adrian Marinescu, medic infecţionist, director medical, Institutul „Matei Balş”: Cu trecerea timpului, a fost un trend descendent în ceea ce priveşte agresivitatea, dar a crescut posibilitatea de transmitere.

Şi varianta Kraken, care e foarte frecventă în România, însemna cazuri în general uşoare, dar se transmitea uşor. Focare în colectivităţi şi în familii, probabil se va întâmpla şi aici.

Specialiştii spun că de peste un an virusul este predictibil: toate derivatele Omicron au fost mai contagioase, dar nu şi mai agresive.

dr. Hans Kluge, directorul OMS Europa: Sunt încrezător că 2023 va fi anul în care vom declara sfârşitul pandemiei, dar oamenii ar trebui să înveţe lecţiile privind vaccinarea. Dacă eşti bolnav şi tuşeşti, nu neapărat din cauza COVID-19, poate de la o gripă, pune-ţi o mască dacă te afli într-o zonă aglomerată din care nu poţi ieşi, menţine un stil de viaţă sănătos.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă