O nouă şansă pentru foştii deţinuţi. Casa Sfântul Paul din Capitală le oferă cazare, cursuri de calificare și un job

22 iulie 2019, 20:01

Casa Sfântul Paul este căminul lui Nicuşor Airinei de când a ieşit din închisoare. Astăzi e ospătar, la un hotel din Bucureşti.

Abadonat de mic, Nicuşor a trait prin centre de plasament, de unde a fugit si a ajuns copil al străzii. Spune ca a furat de foame, să supravieţuiască. A spart magazine şi maşini. A fost prins la furat şi a stat 10 ani la închisoare. Trei arestări, cu pauze de câteva luni.

Într-o încăpere a Casei Sfântul Paul, câţiva baieți își caută de lucru pe internet.

Cătălin Ionescu a stat 13 ani la puşcărie în România şi în Italia. De 6 luni a ieşit. Nu locuieşte la Casa Paul, dar vine aici la un curs. A mai adus alți doi prieteni, pe care Concordia i-a pus pe picioare.

Consilierii Concordia susţin că 80% dintre foştii deţinuţi care au trecut prin programele lor s-au integrat, dacă au primit un mic ajutor la început.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă