O nouă ordonanţă. Coaliția se gândește să modifice urgent codurile penale, până la finalul sesiunii parlamentare

11 iunie 2018, 19:32

Ideea unei ordonanțe de modificare a codurilor penale a lansat-o chiar Liviu Dragnea.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea: E de luat în seamă, pentru că, tot ce am aprobat în Parlament, tot ce am aprobat important, le-au întârziat, într-o veselie. E clar, pe codurile penale vor ataca. Va fi vacanța parlamentară. Noi o să facem sesiune extraordinară, dar o să facem, iar atacă, iar. O să ne gândim serios.

Deocamdată, s-a stabilit că actuala sesiune parlamentară va fi prelungită cu o săptămână, iar varianta unei ordonanțe de urgență e în lucru.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu: Sigur că există şi această soluţie, care a mai fost utilizată, după cum știți, şi de guvernul anterior, condus de domnul Cioloş. Chiar dacă unii sunt deranjaţi de o astfel de soluţie trebuie să ştie că avem instrumente legale la îndemână.

Preşedintele Comisiei de Coduri, deputat PSD, Florin Iordache: Prin procedură parlamentară este mai bine. De ce? Pentru că putem ține cont de toate opiniile exprimate.

Opoziția e hotărâtă să facă tot ce poate pentru a împiedica o asemenea ordonanță.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban: O altă nenorocire pe care ar putea să o facă PSD. A mai fost ordonanța 13. Este vorba de o nouă ordonanță 13. Cu siguranță, vom sesiza Avocatul Poporului.

Deputatul USR, Cristian Seidler: Ar fi o aberație, de altfel, să modifici prin ordonanță de urgență codul penal în timp ce tocmai se discută în comisia specială înființată exact în acest scop.

În februarie anul trecut, guvernul a modificat codurile penale prin celebra ordonanță 13, care a dat naștere unor ample proteste.

Ulterior, sub presiunea străzii, ordonanța a fost abrogată.

În prezent, Parlamentul are în dezbatere, în diverse faze, proicte de modificare a codurilor penale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite