Pandemia scoate la suprafață temeri, dar și mesaje de sprijin. În diverse țări, personalul medical este aplaudat de oameni simpli și de lideri politici pentru efortul făcut. Polițiștii, pe de altă parte, se adaptează din mers, sau în pași de dans, noilor provocări.
Polițiștii polonezi încearcă să înveselească câțiva copii din Gdansk aflați în carantină de mai multe zile, alături de mama lor. Este o nouă față a poliției, manifestată prima dată în Spania.
Aplauzele pentru echipele medicale aflate în prima linie se aud și se văd peste tot, din Londra până în colțuri îndepărtate ale lumii, unde militari NATO se află în diferite misiuni.
Și Parisul a spus „Merci” lumii medicale, printr-un joc de lumini pe turnul Eiffel, care a inclus și îndemnul acestei perioade dificile - stați acasă !
Dincolo de aceste mesaje, rămân orașe pustii, altădată pline de viață.