O mișcare anti-sistem a câștigat scrutinul anticipat din provincia Kosovo. O analiză LUMEA AZI

20 februarie 2021, 16:49

Este o victorie a acestei formațiuni abia apărute pe scena politică din Kosovo, dar numărul voturilor nu asigură cele 61 de mandate parlamentare, adică majoritatea din legislativul de la Pristina.

Prin urmare, mișcarea „Autodeterminare” va trebui să se alieze cu una sau mai multe formațiuni din opoziție pentru a putea forma guvernul.

Albin Kurti, liderul formaţiunii: „Pentru noi nu va fi o prioritate să formăm o echipă de dialog cu Serbia. Ştiţi foarte bine că în toate sondajele problema Serbiei este pe locul 6 sau 7. Am fost votaţi de cetăţeni şi le vom răspunde. Prioritatea noastră este justiţia şi crearea locurilor de muncă„.

În fapt, o formațiune naționalistă de stânga, Partidul „Autodeterminare” a câștigat 48% din cele 120 de locuri ale legislativului de la Pristina, adică 58. Cele aproape 8 procente obținute în alegerile de duminică ar face din Alianța pentru Viitorul Kosovo partenerul care ar putea susține guvernarea.

Provincia Kosovo și-a proclamat independența de Serbia în 2008. Trecuseră doar 9 ani de la prima intervenție a trupelor aliate de la Al Doilea Război Mondial.

Fără bombardamentele NATO din martie 1999, armata sârbă nu s-ar fi retras din provincie, iar cei peste 800 de mii de albanezi alungați de sârbi din regiune nu și-ar mai fi găsit drumul spre casă.

Aproape jumătate din țările lumii au recunoscut noul stat Kosovo. România nu a făcut-o. La nivel mondial, provincia este cunoscută ca unul dintre cele mai corupte locuri de pe planetă. Presa și justiția sunt controlate de stat, iar armele, drogurile și contrabanda sunt importante „sectoare economice”. Alte locuri de muncă nu prea sunt, așa că cine poate pleacă în Europa de Vest.

Susținută de Rusia, Serbia, care nu recunoaște independența provinciei, invocă nevoia de a proteja minoritatea sârbă din regiune.

Aflat la putere din 2017, liderul de la Belgrad a promis axei Bruxelles – Berlin – Washington că va rezolva conflictul kosovar. Între timp, el și-a costruit un regim autocratic solid.

Aleksandar Vučić și-ar putea pierde libertățile de care se bucură acum odată stins acest conflict. Nici Moscova nu pare interesată în rezolvarea acestei probleme, pentru că prin Serbia, cea mai mare și importantă țară din regiune, Rusia și-ar putea pierde influența în Balcanii de Vest.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite