Producătorul american de automobile Tesla va ajuta poliția chineză să investigheze un accident în care a fost implicat una dintre mașinile sale Model Y. Conform presei locale, două persoane au murit și trei au fost rănite când șoferul a pierdut controlul vehiculului, precizează Reuters.
Incidentul a avut loc pe 5 noiembrie în provincia sudică Guangdong. Un motociclist și o liceană și-au pierdut viața, informează Jimu News. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum șoferul Tesla vrea să parcheze, moment în care mașina pare că nu mai poate fi controlată și pornește cu viteză pe străzile aglomerate, lovind un biciclist și mai multe autovehicule, înainte să se oprească într-un stâlp de pe trotuar.
„Poliția caută în prezent o agenție de evaluare terță pentru a identifica adevărul din spatele acestui accident și vom oferi în mod activ orice asistență necesară”, a declarat producătorul de vehicule electrice pentru Reuters.
China este a doua cea mai mare piață a Tesla.
Jimu News a citat poliția rutieră spunând că încă nu a fost identificată cauza incidentului, dar un membru al familiei șoferului a spus că acesta a avut probleme cu pedala de frână când a vrut oprească în fața magazinului familiei sale.
Reprezentanții Tesla se apără și spun că imaginile arată că stopurile de frână ale mașinii nu erau aprinse atunci când mașina mergea cu viteză și că, pe tot parcursul traseului, nu sunt indicii că a fost acționată frâna.
In #China, #Tesla lost control. As a result, two people died and several others were injured.
— NEXTA (@nexta_tv) November 13, 2022
It is reported that the accident occurred due to a software failure. pic.twitter.com/kT7mP77U3B