O mașină Tesla în valoare de 50.000 de euro, furată în Norvegia, a fost găsită în Suceava

trafic de maşini de lux
trafic de maşini de lux
13 noiembrie 2020, 12:01

Potrivit anchetatorilor, polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației cu sprijinul polițiștilor din cadrul ITPF Iași au descoperit și confiscat un autoturism marca Tesla, în valoare de 52.000 de euro, căutat de autoritățile din Norvegia.

Descoperirea a avut loc joi, în jurul orei 21.00, la un imobil de pe raza localității Marginea, județul Suceava. Polițiștii de frontieră au făcut verificări suplimentare, în bazele de date, în urma cărora au constatat faptul că mașina este căutată pentru confiscare, alertă fiind introdusă de autoritățile din Norvegia.

Mașina, în valoare de aproximativ 250.000 de lei, a fost transportată la sediul Poliției de Frontieră, iar poliţiştii efectuează cercetări pentru infracțiunile de tăinuire.

 

 

Sursa: Mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite