O mașină a Jandarmeriei a căzut într-un șanț, într-o zonă cu lucrări. Groapa nu era semnalizată, iar firma de construcții mai fusese amendată în urmă cu o săptămână, pentru același lucru

Accident teribil pe Șoseaua Fundeni din Capitală. O mașină de teren cu patru jandarmi aflați în misiune s-a oprit într-un șanț. Și a rămas blocată acolo mai bine de trei ore. Accidentul neobișnuit a fost posibil și pentru că săpăturile de pe carosabil nu erau semnalizate corespunzător. Polițiștii au mai constatat acest lucru cu o săptămână în urmă, când au dat o amendă consistentă firmei de construcții. Acum, firma este cercetată și pentru lucrări neautorizate pe un drum public.

29 Noiembrie 2021, 12:17 (actualizat 29 Noiembrie 2021, 18:22) |

Era destul de aglomerată Șoseaua Fundeni și ploua când autospeciala Jandarmeriei și-a încheiat brusc misiunea. Într-o groapă, lângă trotuar.

Cei patru jandarmi se îndreptau spre localitatea Dobroești din județul Ilfov unde aveau o acțiune comună cu polițiștii. La un moment dat însă, șoferul a pierdut controlul mașinii, a derapat de pe zona carosabilă și a ajuns în șanțul cu o adâncime de aproximativ 2 metri.

Cei patru jandarmi au reușit să iasă singuri din mașina căzută în șanț, iar cel care se afla la volan a fost imediat testat de polițiștii care au ajuns la locul accidentului. Nu consumase alcool. Polițiștii au deschis însă dosar penal pentru efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public. Firma care a făcut săpăturile a mai fost amendată luna aceasta cu peste 3.000 de lei, pentru că nu semnalizase corect șantierul.

CLAUDIU COSTEA, inspector principal Brigada Rutieră Bucureşti: Brigada Rutieră a efectuat verificări în această situație cu privire la modul în care a fost semnalizată lucrarea efectuată în partea carosabilă și s-a constatat faptul că au existat probleme în ceea ce privește semnalizarea lucrării respective.

Abia după câteva ore de la accident, mai mulți angajați ai firmei au venit să semnalizeze șantierul.

Iar mașina jandarmilor a fost ridicată din șanț după mai bine de 3 ore și jumătate. A fost ridicată cu o macara.

Actualizare. Brigada Rutieră a aplicat o sancţiune contravenţională executantului care efectua lucrări pe Șoseaua Fundeni, unde o autospecială a Jandarmeriei a căzut într-o groapă.

De asemenea, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de lucrări neautorizate în zona drumului public.

"În jurul orei 10,00, prin apel 112, Brigada Rutieră a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier, care a avut loc pe şoseaua Fundeni. Din primele date, conducătorul unei autospeciale aparţinând unei unităţi a Jandarmeriei ar fi pătruns pe o zonă în care se efectuează lucrări în partea carosabilă", informează Biroul de presă al Brigăzii Rutiere.

Mașina Jandarmeriei se deplasa pentru executarea unei misiuni în cooperare cu IPJ Ilfov în localitatea Dobroești.

Pe strada Fundeni, în dreptul unor lucrări la carosabil, șoferul a pierdut controlul volanului, iar autospeciala a părăsit drumul, derapând cu partea dreaptă în șanțul cu o lățime de aproximativ 1 metru și adânc de peste 1,5 metri.

Imediat după producerea acestui accident, șoferul autospecialei a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost zero.

Niciunul dintre cei patru jandarmi, aflați în autoturism nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.

Cercetările în acest caz sunt efectuate de către lucrătorii de Poliție.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 1°C 0°C
IASI 0°C -3°C
CLUJ -3°C -6°C
CONSTANTA 0°C 0°C
CRAIOVA 1°C 0°C
BRASOV -3°C -5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI