O lume bulversată de pandemie, la trecerea dintre ani. Petrecere în stradă la Wuhan, concert virtual la Paris, în Catedrala Notre Dame, focuri de artificii transmise la televizor în Spania și Olanda

Aproape tot mapamondul a sărbătorit trecerea în 2021 acasă, din cauza restricţiilor impuse de pandemie. Focurile de artificii care cândva scoteau în stradă milioane de oameni au avut loc acum pe cerul unor oraşe fantomă. La New York, pentru prima oară în 114 ani, coborârea globului de cristal în Times Square a fost fără public. La Wuhan însă, de unde a pornit pandemia exact acum un an, oamenii au sărbătorit relaxaţi Revelionul pe stradă, în mulţimi mari, fără distanţare.

01 Ianuarie 2021, 12:59 |

Champs-Élysées, care la fiecare Revelion gemea de lume, a fost pustiu. Nici țipenie, în afara patrulelor de poliție.

Nevoiți să stea acasă, la televizor, francezii au întâmpinat 2021 cu muzica lui Jean-Michel Jarre, care a concertat, virtual, în Catedrala Notre Dame. El se afla, de fapt, într-un studio din apropiere.

La Versailles, 2021 a sosit cu un spectacol pirotehnic de zile mari - tot fără public.

Piețele din Madrid, unde oamenii se strângeau de Revelion, au fost închise, iar focurile de artificii au putut fi urmărite doar la televizor.

În loc de artificii, olandezii au avut parte, tot la televizor, de un spectacol de sunet și lumină pe o arenă imensă, dar cu tribunele goale.

Mii de turiști din toată lumea vin în fiecare an să vadă focurile de artificii de la Castelul medieval din Ferrara, Italia. Dar la Revelionul 2021, accesul publicului a fost interzis.

Istanbul a fost de Revelion un oraș fantomă. Sunt 4 zile de restricții foarte dure în Turcia.

Moscova nu a renunțat la focurile de artificii, dar, ca să nu se facă aglomerație, Piața Roșie a fost închisă.

Imagini dezolante și la New York, în Times Square - emblema Americii în materie de petreceri de Revelion. Din cauza pandemiei, la coborârea tradiționalului glob de cristal au avut voie să asiste doar de câteva zeci persoane.

Chinezii au petrecut în stradă fără probleme. Inclusiv la Wuhan, locul de unde, fix acum un an, începea nenorocirea. Oamenii au așteptat sosirea lui 2021 înghesuiți unii în alții, fără măsuri de distanțare, doar cu mască.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 13°C
IASI 8°C 12°C
CLUJ 5°C 9°C
CONSTANTA 10°C 13°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 5°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI