O italiancă s-a înscris la școala de pompieri din Galați. În premieră, şcolile de subofițeri recrutează anul acesta şi fete

25 iulie 2019, 20:25

Valeria D”attorre s-a născut în Italia, în apropiere de Napoli. Mama ei, gălățeancă plecată de 30 de ani să locuiască în peninsulă, a învățat-o limba română și i-a insuflat dragostea pentru țara noastră. Așa că tânăra a decis să se mute pe malurile Dunării.

Este studentă în anul doi la Facultatea de Medicină din Galați și voluntar la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

A participat la multe misiuni și este apreciată de colegi.

Pentru că vrea să rămână în domeniul militar, Valeria s-a înscris la concursul de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri de la Boldești, care va avea loc în ianuarie, anul viitor.

Ea speră că după finalizarea studiilor, care durează un an, să ajungă să aibă grad de subofițer. Iar când va termină medicina să se alăture salvatorilor SMURD nu doar că voluntar, ci și ca medic.

 

 

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă