Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

O istorie a Capitalei: De la Cetatea lui Bucur, la blocurile de oţel şi sticlă

Poveştile cu farmec, vesele sau triste, strînse în cei 554 de ani de la atestarea sa documentară, fac din Bucureşti un oraş interesant, pe care unii îl iubesc aşa cum este, şi cu realităţi pe care alţii poate le detestă, dar care poate deveni mai frumos şi mai civilizat prin grija cetăţenilor săi.

19 Septembrie 2013, 18:29 (actualizat 05 Septembrie 2014, 20:24) | Documentar de Liliana Teică |

Cetatea lui Bucur

Acum mai mult de 7 secole ciobanul Bucur îşi aşeza stâna în codrii mari ai Vlăsiei de pe malurile Dâmboviţei. Dar pentru că vremurile erau foarte tulburi şi gospodăria lui Bucur era mereu prădată de turci şi de tătarii care îi furaseră una din fete, ciobanul a făcut din stâna sa o cetate pentru a se apară şi a clădit alături o biserică. Cu timpul şi alte gospodării s-au aşezat în jurul bisericii şi a cetăţii lui Bucur şi astfel s-a născut prima comunitate de pe malurile Dâmboviţei care a luat numele lui Bucur.

(w380) bucur

Legenda ciobanului Bucur este susţinută şi de consulului britanic William Wilkinson în monografia să asupra Principatelor din anul 1820.

Dar mai există şi alte două variante privind numele oraşului. Un călător elveţian nota în jurnalul său în 1871 că denumirea oraşului vine de la bucurie sau bucuros, iar trei decenii mai târziu un vienez ajuns în aceste locuri scria că numele oraşului ar veni de la pădurile de fag numite Bukove, din jurul aşezării.

Cercetările arheologice din ultimii 50 de ani au arătat că în urmă cu 5-6 secole pe malurile Dâmboviţei şi ale Colentinei erau deja 41 de aşezări săteşti în care trăiau circa 10 mii de persoane.

Unele localităţi există şi astăzi, Ştefăneşti sau Bragadiru, iar altele au devenit cartiere ale Bucureştiului, Militari, Berceni, Floreasca, Colentina sau Pantelimon.

Aşezarea lui Bucur de la întretăierea a două mari drumuri comerciale s-a dezvoltat, iar oamenii din satele din jur îşi vindeau produsele în incinta cetăţii, numită uneori şi Cetatea Dâmboviţei, care avea şi un rol strategic pentru că supraveghea drumul ce mergea de la Târgşor la Giurgiu, unde se află o garnizoană otomană.

În 20 septembrie 1459 apare prima menţionare scrisă referitoare la Bucureşti într-un hrisov al domnitorul Vlad Ţepeş care îi scutea pe trei locuitori ai cetăţii lui Bucur, Andrei, Iova şi Drag, de la obligaţiile faţă de Curtea Domnească.

Şase ani mai târziu, la 14 octombrie 1465 Radu cel Frumos alege Bucureştiul ca reşedinţă domească, iar în anii 1558-1559 la Curtea Veche domnul Mircea Ciobanu  construieşte Biserica Domnească, aflată pe actuala stradă Carol, cel mai vechi lăcaș de cult din oraș păstrat în forma sa inițială.

Alte 20 de biserici construite în Bucureşti începînd din 1564 pînă în 1947, monumente cu excepţională valoare istorică şi culturală au fost demolate între 1984 şi 1987 în timpul regimului Ceauşescu.

Capitala Ţării Româneşti

În 1659 Bucureştiul devinea capitala Ţării Româneşti, sub domnia lui Gheorghe Ghica şi din ordinul otomanilor, care doreau drept capitală un oraş în zona de câmpie, aproape de Dunăre şi mai uşor de controlat decît Târgovişte. Oraşul începe să se modernizeze şi să se dezvolte, iar din 1661 se începe pavarea drumurilor cu piatră de râu.

În 1688 în centrul oraşului Bucureşti se întemeia Academia Domnească Sfântul Sava, la iniţiativa stolnicului Constantin Cantacuzino, ca instituţie de învăţământ superior, începea astfel istoria învăţământului superior din Ţară Românească, cu predare în limbile greacă şi latină.

(w300) ruineAcademia Domnească se află lângă vechea Mănăstire Sfântul Sava, pe locul actualei Pieţe a Universităţii.

Cu ocazia săpăturilor pentru nou construita parcare subterană au fost decopertate ruinele fostei mănăstiri ale cărei clădiri au fost dărâmate pînă în anul 1870.

Ultimul edificiu dărâmat a fost biserica brâncovenească, pe locul căreia 7 ani mai târziu a fost aşezată statuia lui Mihai Viteazul, iar pe locul clădirilor vechii Academii Domneşti s-a construit clădirea Universităţii de astăzi.

 

S-au ctitorit multe biserici, s-au construit hanuri mari fortificate şi în 1692 Podul Mogoşoaiei, ulterior  rebotezata Calea Victoriei, a fost  pavată cu bârne din lemn.

În 1702 domnitorul Constantin Brâncoveanu construia, la 15 km de centrul oraşului, Palatul Mogoşoaiei.

Evenimentele au scris pagini dramatice în istoria palatului începînd chiar din 1714 când Constantin Brâncoveanu a fost executat la Constantinopol împreună cu întreagă sa familie.

(w300) mogosoaiaToată averea familiei a fost confiscată de otomani şi palatul a fost transformat în han, apoi a fost devastat de otomani, distrus din nou în timpul Revoluţiei din 1848 şi apoi ocupat de panduri. Palatul s-a aflat în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 120 de ani, trecând apoi în proprietatea familiei Bibescu.

Martha Bibescu a primit palatul în dar la nuntă şi s-a ocupat cu renovare lui începând cu anul 1912, apoi splendidul edificiu a fost din nou distrus de bombardamentele germane, devenind un timp loc de întâlnire al diplomaţilor aliaţi.

După 6 martie 1945, moşia a fost naţionalizată forţat de guvernul comunist şi deşi Martha Bibescu a obţinut de la autorităţi declararea palatului ca monument istoric până în 1957 clădirea şi colecţiile de artă au fost devastate şi devalizate. În acel an palatul a devenit sediul secţiei feudale a Muzeului Naţional de Artă şi a fost restaurat începând din 1977. Astăzi Palatul Mogoşoaia adăposteşte Muzeul de Artă Brâncovenească şi este un important punct de atracţie turistică.

(w220) colteaÎn 1704 a fost construit primul spital din Bucureşti, la iniţiativa spătarului Mihail Cantacuzino, Spitalul Colţea, format din aşezăminte unde erau trataţi săracii şi o şcoală. Erau trataţi şi oamenii care nu făceau parte din clasa de jos, dar nu stăteau în acelaşi loc cu ceilalţi bolnavi.

Pe la 1840 se inaugurează la Colţea Şcoala de Mică Chirurgie, prima şcoală de învăţământ medical din cele două principate. Spitalul a fost avariat ulterior într-un incendiu şi un cutremur şi reconstruit în 1888.

După câţiva ani, în 1709  a fost ridicat construit un turn de dimensiuni nemaiîntâlnite până atunci, Turnul Colţei, pentru a fi turnul cu clopot al Bisericii Colţea.  Construcţia de 50 de metri,  cea mai înalta clădire a oraşului timp de peste un secol, a fost făcută de soldaţii lui Carol al XII-lea, regele Suediei, care se aflau în retragere prin Ţara Românească după pierderea unei bătălii.

Turnul romantic, în stil gotic, numit după vornicul Colţea Doicescu, a devenit repede punctul de atracţie cel mai cunoscut al oraşului, era admirat de călătorii prin Bucureşti, iar cei care doreau se urcau în el să vadă oraşul de sus.

În 1724 s-a încheiat construirea Mănăstirii Văcăreşti. Măreţul locaş de rugăciune a fost ridicat la dorinţa domnitorului Nicolae Mavrocordat, pentru a-i sluji şi ca reşedinţă domnească. Mare iubitor de cultura domnitorul a înfiinţat  în incinta mănăstirii şi o şcoală în limba elenă, o tiparniţă şi a instalat o bibliotecă de proporţii, cea mai mare şi mai completă din Europa acelor vremuri.

(w380) vacarestiÎncepând din 1848 Mănăstirea Văcăreşti a servit ca închisoare, la început pentru armata rusă de ocupație care a adus la Văcărești deținuții revoluționari din principat, iar apoi întregul ansamblu monastic a fost transformat în penitenciar.

În 1973 penitenciarul a fost dezafectat pentru că se intenţiona amenajarea ansamblului ca muzeu de artă medievală românească, însă între 1986 – 1987 Mănăstirea Văcărești a fost demolată din ordinul lui Nicolae Ceauşescu.

Astfel, unul din cele mai valoroase monumente istorice ale Bucureştiului şi o capodoperă a arhitecturii brâncoveneşti a fost ras de pe fața pământului pentru a elibera terenul în vederea construirii unui complex de clădiri pentru justiție.

Dintr-o suprafaţă de 2.500 m² de frescă datând din timpul edificării au putut fi salvaţi, de către prof. Dan Mohanu şi de studenţii săi de la Institutul de Arte Plastice, doar 140 m² de pictură murală expusă astăzi în sălile de expoziţie ale Palatului Mogoşoaia.

În aceeaşi epocă s-au constituit primele manufacturi şi s-au format breslele meşteşugarilor croitori, şalvaragii şi zăbunari, cizmari şi cavafi, cojocari sau pânzari.

În anii 1770 s-au construit şi primele cişmele publice,  iar populația s-a mărit prin aducerea de locuitori din întreaga Muntenie.

În 1798 în Bucureşti erau 30 de mii de locuitori, iar în 1831 erau deja 10 mii de case şi 60 de mii de bucureşteni.

Farmec de secol XIX

În 1808 Manuc Bei Mirzaian, un bogat diplomat armean ridică Hanul lui Manuc lângă Curtea Domnească.

(w380) manuc

Se spune că soarta Moldovei şi a Ţării Româneşti a depins cu adevărat de Manuc Bei, care era cel mai bogat om al vremii şi cel mai puternic negustor din zona, cunoştea 12 limbi şi mii de oameni.

Marele han avea la subsol 15 pivniţe boltite, 23 de prăvălii la parter, două saloane mari, zece magazii, camere de servitori, bucătării şi un tunel în care încăpeau cam 500 de persoane, iar la etaj erau de 107 odăi pentru oaspeţi.

Astăzi în hanul, excepţional restaurat de Constantin Şerban Cantacuzino, unul dintre descendenţii celebrei familii, sunt restaurante, cafenele şi săli de conferinţă.

(w380) hanul cu tUn alt han mare s-a construit în 1833.  Hanul cu Tei avea două porţi de acces pe uliţele Blănari şi Marchitani (astăzi Lipscani), hanul era mai degrabă un pasaj sau o uliţă tipică Bucureştilor din epoca Zaverei.

Cucoanele veneau să cumpere din cele 28 de prăvălii mărfuri de la Lipsca, Paris, Dresda sau Viena, iar la etaj se puteau caza drumeţii osteniţi.

Negustori importanţi ai vremii au locuit în acest han, printre care şi Constantin Anastasiu care a înfiinţat magazinul „La Vulturul de Mare cu Peştele în Ghiare”, clădire care încă există. Hanul cu Tei e singurul han istoric din Bucureşti care şi-a păstrat formă originală, iar astăzi în fostul han se organizează diverse galerii de artă, iar în pivniţă a fost deschis un bar.

Influența Parisului si a școlii franceze de arhitectură a devenit hotărâtoare odată cu constructia Palatului Știrbey în 1835. S-au trasat marile bulevarde şi s-au construit edificii monumentale pentru instituţiile de interes public şi mari palate.

(w380) cismigiuÎncepînd din 1847 e amenajată Grădina Cişmigiu pe un teren insalubru de 16 hectare din centrul oraşului, desecat la ordinul generalului Pavel Kiseleff.

În 1779 domnitorul Alexandru Ipsilanti poruncise construirea a două cişmele în Bucureşti, iar în jurul celei construite pe locul actualului parc, spre stradă Ştirbei Vodă, se făcuse un lac, adevărat focar de infecţie.

În vecinătate era şi reşedinţa lui Dumitru Siulgi-basa, şeful lucrărilor peste cişmelele oraşului, numit şi "marele cişmigiu", cu însărcinarea de a supravegherea curgerea apelor şi de aceea în folclorul urban lacul a fost numit "Cişmigiu". Oraşul nu s-a putut extinde spre vest datorită inundaţiilor aproape anuale care umflau lacul Cişmigiu pentru că nivelul apelor creştea uneori până la Cercul Militar de astăzi.

Frumoasa Grădină Cişmigiu a fost amenajată de peisagistul Wilhelm Mayer, fostul director al Grădinilor Imperiale din Viena. Cîţiva ani mai târziu s-a sapat şi heleşteul, un canal de legătură cu Dâmboviţa, grădina a fost împrejmuită cu uluci şi s-au montat o sută de "canapele" fără rezemătoare, din lemn de stejar şi lungi de un stânjen, iar apoi s-a construit pe insula din mijlocul lacului renumitul restaurant Monte Carlo.

Grădina a fost mai târziu extinsă pe  un teren cumpărat de primărie de la famila Creţulescu şi s-au adus lebede şi pelicani, arbori şi plante ornamentale de la Braşov şi Viena. În 1883  a avut loc primul concurs de patinaj în Cişmigiu. În Grădina Cişmigiului se află şi locul numit La Cetate, cu ruinele unei mănăstiri construite de logofătul Văcărescu în 1756, din incinta căreia pornea un tunel secret care lega Palatul Creţulescu de malul Dâmboviţei.

(w380) teat vechiLa 31 decembrie 1852 s-a inaugurat Teatrul cel Mare, cu sediul pe actuală Cale a Victoriei, lângă Palatul Telefoanelor, cu vodevilul „Zoe sau Amantul împrumutat".

Clădirea teatrului a fost construită în stil baroc, la parter cu 338 staluri şi trei rânduri de loji şi o mare galerie unde aveau acces studenţii şi elevii în mod gratuit, scări de marmură de Carrara şi un foaier luxos.

În primii doi ani teatrul a fost luminat cu lumânări de seu, apoi s-au folosit lămpi cu ulei de răpită, mai târziu cu gaz aerian şi apoi cu lumina electrică.

Din 1875 Teatrul cel Mare din Bucureşti devinea Teatru Naţional sub directoratul scriitorului Alexandru Odobescu.

(w300) tramvaiOraşul se modernizează tot mai mult: în 1857 Bucureştiul a fost primul oraş din lume care a introdus iluminatul cu petrol lampant, apoi s-au pus bazele Cimitirului "Şerban Vodă", actualul Cimitir Bellu, a început pavarea străzilor cu piatră cubică în locul bolovanilor de râu, în 1869 s-a inaugurat Gara Filaret, prima gara din capitală şi linia de cale ferată Bucureşti - Giurgiu, apoi Gara de Nord în 1872 şi linia ferată Bucureşti - Ploieşti.

În acelaşi an s-a dat în exploatare şi prima linie de tramvai cu cai numită tramcar, care circula între Gara de Nord - Calea Griviţei - Stradă Luterană - Teatrul Naţional - Piaţă Sfântul Gheorghe. Ultimele tramcare au fost retrase din circulaţie în 1929.

(w380) capsaDin 1862 Domnitorul Alexandru Ioan Cuza îşi stabilise reşedinţa în palatul de pe Podul Mogoşoaiei, iar Bucureştiul devenise capitală a României şi centrul scenei artistice, culturale şi al presei timpului.

În 1866 ia fiinţă Societatea Academică, are loc primul concert al Societăţii Filarmonica din Bucureşti, în 1868 se deschide celebra Casă Capşa, cu restaurant şi cofetărie, apoi s-a deschis şi o cafenea.

Casa Capşa a fost în acele timpuri cea mai buna cofetărie din Europa şi faimoasa pentru ciocolata sa fină.  Reţeteţe dulciurilor erau din Orient: sarailii, cataifuri, baclavale, şerbeturi. În a doua jumatate a secolului al XIX-lea au aparut limonada, prajiturile fine, bomboanele si ciocolata, adesea importate de la Paris.

Se inaugurează apoi Universitatea Bucureşti, Catedrala Sfântul Iosef şi Banca Naţională.

În 1876 faimoasa publicaţie The New York Times publică primul sau articol despre Bucureşti, supranumit încă de la începutului articolului „oraşul plăcerii şi al luxului" şi descris că fiind un loc extrem de vioi, modern, cu clădiri frumoase de toate felurile şi conace splendide.  Principalul punct de reper al oraşului era Podul Mogoşoaiei, zona în care se găsesc palatul, instituţiile, teatrele şi toate magazinele importante.

(w380) podraduvodÎn acea vreme Bucureştiul avea deja 177 de mii de locuitori şi mai mult de 30 de mii de case.

Se începuse construcţia unei vaste reţele de canale pentru drenarea apelor menajere şi cele de ploaie, se ameneajase cursul râului Dâmboviţa şi fuseseră construite 12 poduri, cel mai mare fiind podul Şerban Vodă.

În 1884 Luigi Cazavillan, un corespondent de război italian venit în Bucureşti odată cu Războiul de Independenţa din 1877, fondează Ziarul Universul primul mare cotidian de informaţie românesc. „Universul a ajuns ziarul cel mai popular graţie destoiniciei întemeietorului sau, Luigi Cazzavillan. El l'a ieftenit, i-a înmulţit rubricile, a desvoltat reportajul, l'a pus la îndemână celor mulţi cu o uimitoare repeziciune”.

Un an mai târziu e înfiinţată, de cântăreţul George Stephănescu, Compania Opera Română care prezenta mai ales din opere italiene şi franceze de mare popularitate, dar şi vodeviluri, opere comice din creaţia naţională în care au apărut primele mari voci româneşti. Abia în anul 1921 se inaugurează Opera Română ca instituţie finanţată de la buget cu premieră absolută Lohengrin sub bagheta lui George Enescu. Actuala clădire a Operei Române a fost ridicată în 1953, după planurile arhitectului Octav Doicescu, sub denumirea de Teatrul de Opera şi Balet.

(w400) ateneuÎntre 1886 şi 1888 a fost ridicat un edificiu emblematic, Ateneul Român, o parte din fondurile necesare construcţiei fiind adunate prin subscripţie publică.

S-a organizat o loterie publică naţională, ale cărei bilete costau un leu, apoi la Teatrul Naţional a fost organizat un bal de caritate unde reprezentanţii înaltei societăţi au cumpărat 12.3000 de bilete emise de loterie.

Tot acolo s-a lansat cunoscutul îndemn Daţi un leu pentru Ateneu. Suma a fost completată prin alte donaţii făcute de oameni cu dare de mâna din toată ţara.

Pentru construcţia Ateneului e a fost ales un teren al familiei Văcăreştilor din Grădina Episcopiei, dar ampasamentul a fost criticat de contemporani căci locul ales era socotit că fiind prea departe de centrul oraşului şi foarte greu de ajuns, mai cu seama iarnă. Nu avea statul destule terenuri centrale, trebuia oare neapărat ales acest loc "la marginea oraşului"?

(w220) foisorCîţiva ani mai târziu a fost ridicat Foişorul de Foc, un turn înalt de 30 m, utilizat că post de pompieri până în 1935, când şi-a pierdut rolul, întrucât în Bucureşti se ridicau tot mai multe clădiri înalte, iar introducerea telefoniei făcea inutilă existenţa unui turn de veghe.

Din 1963 Foişorul a fost transformat într-un Muzeu al Pompierilor.

S-au construit apoi în oraş mari hoteluri, Grand Hotel du Boulevard, Grand Hotel de la Dacie - în fostul Han Manuc - şi au apărut tot mai multe cafenele, restaurante şi cinematografe, s-au făcut şi primele linii telefonice.

S-a modernizat şi iluminarea străzilor, s-a trecut la petrol lampant şi nu după mult timp Bucureştiul a fost iluminat electric.

În 1888 a început şi construcţia Palatului Cotroceni în mijlocul unui mare parc.

Pe dealul Cotrocenilor există încă din 1679 o mănăstire ridicată de domnul Şerban Cantacuziono, apoi  după Unirea Principatelor Mănăstirea Cotroceni a devenit reşedinţa domnească de vară pentru Alexandru Ioan Cuza şi mai târziu pentru Carol I care a hotărât să se construiască în incinta mănăstirii un palat pentru moştenitorii coroanei. În 1896 palatul a fost gata şi Principesa Maria şi principele Ferdinand s-au mutat la Cotroceni.

Din 1949 pînă în 1976 Palatul Cotroceni a devenit Palatul Pionierilor, apoi a fost avariat de marele cutremur din 1977 şi restaurat timp de 10 ani. În această perioada, la ordinul preşedintelui Nicolae Ceauşescu a fost demolată biserica ridicată de Şerban Cantacuzino. În 1991 a fost deschis Muzeul Naţional Cotroceni care cuprinde un ansamblu de clădiri cu destinaţii diverse: palatul domnesc, pivniţele domneşti, manejul, azilul Elena Doamna, cazarma corpului de gardă, mănăstirea cu anexele ei, gara regală şi chiar un mic cimitir. Toate acestea sunt înconjurate de mult spaţiu verde, de parc şi de mică grădina botanică.

(w380) cec

Sfârşitul secolui XIX e perioada în care s-au construit marile palate ale Bucureştiului: Palatul Justiţiei - pe malul Dâmboviţei, Palatul Agriculturii - în vecinătatea Spitalului Colţea, Palatul Poştelor - astăzi Muzeul Naţional de Istorie a României, Palatul Casei de Economii şi Consemnaţiuni, Palatul Bursei – astăzi Biblioteca Naţională.

Palatul Sturza a fost construit la initiativa lui Grigore Sturza de catre arhitectul Iulius Reiniqke şi a fost terminat in 1899.

Sturza nu a apucat să se bucure de clădire, a murit înainte de finalizarea ei, iar palatul a fost donat statului şi ocupat apoi de Ministerului de Externe. Palatul, aflat pe locul actualului sediu al guvernului, a fost demolat dupa avarierea sa grava în bombardamentele din 1944.

S-au ridicat edificiul Muzeului de Istorie Naturală "Grigore Antipa" şi după cîţiva ani “Casa amiral Vasile Urseanu”, la început pinacoreca şi apoi observator astronomic de unde s-a putut admira pentru prima dată boltă înstelată.

Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, o bijuterie barocă, a fost clădit la sfârşitul secolului XIX de arhitectul Ion Berindey pentru Grigore Cantacuzino, cunoscut şi sub porecla de „Nababul”, personalitate politică marcantă sii printre cei mai bogaţi români.

(w300) cantacuyzi

Palatul avea faima celui mai exclusivist loc din Bucureşti unde se ţineau baluri şi serate extraordinare organizate de Mihail Cantacuzino, împreună cu Maruca Rosetti. Printre oaspeţii de vază al acestor evenimente a fost şi compozitorul George Enescu, viitorul soţ al Marucăi.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în această clădire a funcţionat sediul preşedinţiei Consiliului de Miniştri. Din 1956 Palatul Cantacuzino este muzeu dedicat muzicianului George Enescu.

La sfârşit de secol XIX s-au trasat şi marile bulevarde, principala arteră pornea de la "Capul Podului", actuală Piaţă a Victoriei şi mergea până la aşezământul care i-a dat numele, "Bulevardul Colţei". De-a lungul său s-au tăiat alte trei bulevarde care formează una din axele importante ale Capitalei: Lascăr Catargiu şi actualele bulevarde Magheru şi Bălcescu care făceau legătură între marile pieţe ale oraşului: Victoriei, Romană şi Universităţii şi mai târziu Piaţa Unirii.

(w380) lascarBulevardul Lascăr Catargiu a luat numele unuia din reprezentanţii unei vechi familii boiereşti, fost prim ministru şi politician cu un mare rol în momente importante din istoria modernă.

Majoritatea imobilelor construite pe bulevard erau case rezidenţiale, cu o arhitectură remarcabilă şi aparţineau unora din cele mai importante personalităţi ale perioadei.

Primăria Bucureştiului a fost foarte grijulie cu legislaţia urbanistică şi nu a permis ridicarea construcţiilor înalte, de exemplu în perioada interbelică familiei Lipatti nu i s-a permis ridicarea unui bloc cu 14 etaje, dat fiind că proiectul nu se încadra în peisajul arterei, dominat de imobile de 1-2 etaje.

Familia a construit în schimb un imobil în stil baroc care a devenit "Casa Lipatti", loc al concertelor lui Dinu Lipatti.

(w300) lipattiAbia mai târziu, în perioada interbelică, bulevarul s-a modernizat şi au fost ridicate şi construcţii mai înalte, prima fiind Blocul Minerva.

Comuniştii au hotărît însă să schimbe numele multor străzi sau bulevarde şi au reborezat bulevarul Lasar Catargiu cu numele eroinei de la 1848 Ana Ipătescu, după 1989 s-a revenit însă la vechiul nume al bulevardului.

La sfârşit de secol XIX Bucureştiul avea peste 300 de mii de locuitori şi comunităţi de peste 60 de mii de evrei, peste 24 mii de maghiari, o comunitate germană la fel de numeroasă compusă preponderent din negustori saşi, o comunitatea ţigănească de circa şase mii de persoale şi comunităţi de armeni şi greci de câte aproximatix patru mii de persoane. Comunitatea de bulgari de aproape o mie de persoane, era prezenţa în Bucureşti încă din secolul XVII când nişte călugări catolici franciscani bulgari ridicaseră o biserica din lemn pe locul unde apoi s-a construit Bărăţia. Bărăţia sau Biserica Catolicilor s-a fondat de italianul Delcioaro, în vremea lui Ştefan Vodă Cantacuzino, cu berat de la Poarta Otomană, şi de aceea i s-a pus numele de Bărăţie, adică document sau autorizaţie.

Micul Paris

(w380) miculparisÎntre cele două războaie mondiale Bucureştiul era numit Micul Paris - pentru eleganţa societăţii de atunci, pentru elitele sale sau pentru bulevardele aerisite, clădirile cu arhitectură impunătoare sau pentru casele, parcurile şi grădinile cochete, sau pentru vesela viaţă din cîrciumioarele de “la Şosea”.

În 1920 a fost inaugurat Aeroportul Băneasa şi s-a înfiinţat Compania de Navigaţie Aeriană Franco-Română, prima companie de transport aerian din lume, pentru pasageri, mărfuri şi poştă.

Încă din 1909 se făcuseră primele zbouri în apropierea oraşului când marele aviator francez Louis Bleriot zburase deasupra hipodromului particular de la Băneasa, construit o porţiune din vechea moşie a Mariei Bibescu, contesa de Montesquiou.

(w300) bleriot

După trei ani principele George Valentin Bibescu, nepotul contesei, înfiinţase la Băneasa prima şcoală de pilotaj pentru piloţi militari, la care s-a adăgat mai târziu şi o şcoală pentru piloţi civili.

După înfiinţarea Aeroportul Băneasa s-au deschis şi atelierele Companiei de Navigaţie Aeriană Franco-Română, precursoare ale Întreprinderii de Reparaţii Motoare de Avion şi ale actualei Societăţi Comerciale ROMAERO. Între anii 1947 şi 1952 s-a construit noua clădire a Aerogării Băneasa, o construcţie modernă în formă de elice cu trei pale, cu o cupola din beton armat şi un hol cu un perete de sticlă spre pistă de unde pasagerii puteau urmări decolarea şi aterizarea avioanelor.

Pe Aeroportul Băneasa, denumit apoi Aurel Vlaicu au aterizat în timp multe personalităţi internaţionale care au venit în Bucureşti: Papa Ioan Paul al II-lea în 1999, în 2007 Prinţul Albert al II-lea de Monaco şi Bill Gates, iar în 2009 Madonna.

(w500) hifhlife

Simbolul şi loc de întîlnire a burgheziei bucureştene, a bogaţilor vremii şi a delegaţiilor străine era Hotelul High Life, situat în apropierea actualei Biblioteci Universitare din Piaţa Palatului Regal. Această clădire era una dintre cele mai mari din Bucureştiul interbelic întinzându-se de la actuală parcare din faţa restaurantului Cina şi până pe locul parcării de lângă actualul monument al eroilor revoluţiei din 1989. După ce Palatul Regal a fost mistuit de un incendiu întreagă zona a fost regândită şi Hotelui High Life a fost demolat, în anii 1939 - 1940, pentru sistematizarea clădirii Casei Regale şi pentru construcţia palatului Ministerului de Interne, care găzduieşte încă aceeaşi instituţie. Şi Hotelul Imperial din această zona a avut aceeaşi soarta, din cauza planului de urbanizare.

Din 1928 bucureştenii au putut asculta emisiuni la radio  emise  de Radiodifuziune în mod regulat pe unde medii, apoi şi pe unde scurte.

Bucureştiul continuă să fie un mare şantier,  în 1929 începe construcţia impozantului sediu al Băncii Naţionale, de proporţii de-a dreptul monumentale, edificul fiind ridicat în mai multe etape, prima s-a încheiat în 1930, iar a două s-a întinsă peste două regimuri politice, între 1940 şi 1950.

(w300) telefoanelO societate americană a construit în 1933 pe Calea Victoriei modernul Palat al Telefoanelor, un mic zgîrie nori de tip american, pentru cei trei mii de bucureşteni care erau abonaţi la serviciul telefonic.

S-a ridicat, din beton armat şi granit, Arcul de Triumf care fusese construit în 1922 din lemn şi stuc, un monument înalt de 27 m şi dedicat victoriei armatelor române în primul război mondial.

În acelaşi an, 1936, sociologul Dimitrie Gusti înfiinţează Muzeul Satului, unul dintre primele muzee etnografice din lume şi se termină construcţia Palatului Regal.

Începe şi amenajarea Parcului Herăstrău, Parcul Naţional Carol II, iar la intrarea de lângă Arcul de Triumf, se deschide Pavilionul Televiziunii unde oricare vizitator putea să-şi transmită vocea şi imaginea pe un ecran, plătind o anume taxa. Aparatură adusă de Philips constituia "cel mai modern post de emisiune al lumii".

Demolari şi proiecte grandioase

Bucureştiul îşi revine cu greu după Al Doilea Război Mondial, iar noul regim transformă treptat oraşul.

Din 1949 încep să circule primele troleibuze între Piaţă Victoriei şi Hipodromul Băneasa, azi aici se află Casa Presei Libere. Un an mai târziu e construit la Buftea primul studio cinematografic.

Începe seria marilor construcţii şi a demolărilor.

În 1951 s-a inaugurat Stadionul Dinamo cu o capacitate de 20.000 locuri şi  după doi ani Parcul de Cultură şi Sport 23 August. Complexul sportiv făcea parte din planul de reconstrucţie socialistă a Bucureştiului alături de un teatru de vară în Parcul Nicolae Bălcescu din cartierul Bucureştii Noi – Dămăroaia, acum Parcul Bazilescu şi de înfrumuseţarea Parcului I. V. Stalin, în prezent Herăstrău. Amplasată pe un teren cunoscut ca Groapa Vergului, grandioasa construcţie socialistă avea şi rolul de a fi o oază de verdeaţă în cartierele muncitoreşti. Stadionul avea tribune pentru 80.000 spectatori, teren gazonat şi pistă de atletism, 21 terenuri pentru antrenamente, un lac şi două bazine. Dupa 1990 s-a numit Stadionul Naţional Lia Manoliu şi în 2007 a fost demolat pentru a face loc modernului stadion Arena Naţională.

La 31 decembrie 1956, de revelion se difuzează prima emisiune profesionistă de televiziune din România, din primul sediu al Televiziunii de pe stradă Molière. Transmisia a fost recepţionată numai în Bucureşti, pe câteva sute de televizoare, importate din URSS pentru personalităţile momentului. Televiziunea a funcţionat în Floreasca până în anul 1968, când s-a mutat în actualul sediu din Calea Dorobanţi.

(w380) scanteiiÎn 1957 s-au terminat lucrarile unui alt mare şantier care duraseră 5 ani şi s-a inaugurat Casa Scânteii, astăzi numită Casa Presei Libere.

Edificiul găzduia multe edituri şi redacţii şi cea mai mare întreprindere poligrafică a ţării, ce poartă acum denumirea de Compania Naţională a Imprimeriilor "Coresi" S.A.

În 1960 se inaugurează o altă clădire importantă, marea Sala a Palatului, cu o capacitate de 3.000 fotolii pe spatele cărora erau plasate difuzoare şi o scenă modernă şi spaţioasă. Clădirea a devenit unul dintre simbolurile Bucureștiului şi a găzduit de atunci toate marile concerte și evenimente culturale.

În 1960 e demolat Muzeul Simu, fondat în 1910 de academicianul Anastase Simu, mare colecţionar de artă. Muzeul, de formă unui templu antic, era unul dintre primele instituţii muzeale private şi fusese deschis cu scopul de a contribui la educaţia cetăţenilor. În locul sau a fost construit magazinul de confecţii Eva şi blocul cu acelaşi nume. O parte dintre operele de artă se află astăzi la Muzeul Naţional de Artă.

Un an mai târziu îşi începe activitatea cel mai mare circ din ţară, azi numit Circul Globus, cu 2.500 locuri şi cu anexe care adăpostesc şi menajeria deschisă pentru vizitatori.

În 1970, la 17 km de centrul oraşului se deschide Aeroportul Internaţional Otopeni. În timpul celui de Al doilea Razboi Mondial aeroportul Otopeni fusese bază pentru Al Treilea Reich şi pe locul vechii baze militare  a fost construit un nou aeroport cu scopuri comerciale. Pista modernizată avea o lungime de 3500 m,  s-a construit un terminal de pasageri, atât pentru zboruri interne, cât și pentru zboruri externe şi un foaier pentru celebrități.

(w220) demvacaresPentru transformarea socialistă a oraşului sunt demolate casele de la periferie sau chiar din partea sa centrală, monumente şi biserici, dispar străzi întregi şi clădiri de patrimoniu şi se construiesc rând pe rând enorme cartiere de blocuri muncitoreşti, se taie noi străzi şi bulevarde.

20 de biserici construite în Bucureşti începînd din 1564 pînă în 1947, monumente cu excepţională valoare istorică şi culturală au fost demolate între 1984 şi 1987 în timpul regimului Ceauşescu.

Sunt demolate şi clădiri din centru pentru a face loc unor noi constructii grandioase.

În 1970 se construieşte Hotelul Intercontinental cu 25 de nivele, cea mai înalta construcţie a capitalei din acel moment.

(w300) nationalÎn 1973 în apropierea Intercontinentalului se construieşte şi clădirea Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" cu trei săli de spectacol, Sala Mare cu 1.186 de locuri) şi de cea mai bine dotată scenă a ţării, Sala Amfiteatru cu 400 locuri şi Sala Atelier cu 200-250 de locuri).

În Sala Mică este astăzi Teatrul de Operetă "Ion Dacian".

Incendiul din noaptea de 16 spre 17 august 1978 distruge complet Sala Mare a teatrului, care este apoi refăcută şi ete transformat şi exteriorul cladiriiIn prezent clădirea teatrului este în plin proces de reconstrucţie.

(w300) unireaÎn 1974 se da în funcţiune Palatul Sporturilor şi Culturii, numit Sala Polivalentă, cea mai importantă baza sportivă acoperită a capitalei din acel moment, pentru competiţii sportive există 6.000 locuri, dar cu ocazia unor concerte capacitatea se poate spori la 8.000 locuri.

În 1976 Magazinul Universal "Unirea" deschide seria construcţiilor de mari magazine , iar un an mai târziu se deschide şi magazinul Universal "Bucur-Obor", cel mai complex centru comercial al ţării la acea dată.

La începutul anilor 1970 populaţia Bucureştiului depăşise 1.5 milioane de locuitori şi pentru că transportul public de suprafaţă devenise insuficient s-a impus introducerea sistemului de transport subteran.

Primul ţăruş al şantierului metroului a fost bătut la 20 septembrie 1975.

(w300) metrouDupă patru ani de lucrări, la 19 noiembrie 1979 s-a inaugurat primul tronson de metrou al magistralei I în lungime de 8,1 Km şi şase staţii  pe distanţa Semănătoarea – Timpuri Noi.

La vremea aceea existau aproximativ 60 de metrouri în lume, de exemplu în 1974 Praga devenise al 50-lea oraş cu metrou în funcţiune.

La început ritmul de construcţie era de 2 km pe an, apoi s-a dublat, devenind mai bun decât media înregistrată pe glob.

Astăzi reţeaua de metrou are patru magistrale, circa 70 de km de cale dublă şi 51 de staţii şi transporta anual peste 170 de milioane de călători.

După cutremurul din 4 martie 1977, când s-au prăbuşit sau s-au avariat multe clădiri, a început un mare şantier de reconstruire a Bucureştiului şi s-a căutat un amplasament pentru a dezvoltă un program foarte ambiţios de construcţii.

(w300) demolari

Epoca Ceauşescu a adus schimbări grave în structura urbanistică a Bucureştiului, construirea unui nou palat prezidenţial şi a Bulevardului Victoriei Socialismului s-a făcut cu preţul distrugerii vechilor cartiere Uranus, Izvor, Rahova şi Antim.

Pentru construcţia Casei Poporului s-a preluat un proiect din 1935, care aparţinea regelui Carol al II-lea şi conceput de marii arhitecţi ai vremii, prin care se dorea construirea Camerei Deputaţilor pe Dealul Arsenalului.

În 1983 a început construirea Casei Poporului, ceremonia oficială a aşezării pietrei fundamentale având loc în 25 iunie 1984. S-au demolat 7 km² din vechiul centru al capitalei şi s-au relocat peste 40.000 de oameni, au fost demolate Mănăstirea Văcăreşti, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naţionale, Stadionul Republicii şi multe alte.

(w300) mutareDe la demolările propuse au fost salvate totuşi 11 biserici şi câteva blocuri de locuinţe, multe dintre ele mutate prin sistemul de translatare a clădirilor.

Au fost mutate atunci Schitul Maicilor, o constructie din secolul XVII, Palatul Sinodal, Biserica Olari, Biserica Sfântul Olari Nou.

Lucrările s-au efectuat cu muncă forţată a militarilor în termen şi astfel costul a fost redus la minimum.

Casa Poporului, numită dupa 1990 Palatul Parlamentului este un edificiu megaloman  întins pe o suprafaţă de 350 000 m², cu aproximativ 1000 încăperi, dintre care 440 birouri, peste 30 săli şi saloane, patru restaurante, trei biblioteci, două parcări subterane, o sala de concerte. În 1989 costurile clädirii erau estimate la 1.75 miliarde dolari SUA, iar în 2006 la 3 miliarde Euro.

(w400) casapop

Cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil că suprafaţă din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume şi cea mai grea clădire din lume a intrat de trei ori în Cartea recordurilor.

Din 1994 în clădire funcţionează Camera Deputaţilor şi din 2004 şi Senatul Românei şi găzduieşte în numeroasele sale săli şi saloane multe evenimente, expoziţii sau întâlniri.

Capitala zilelor noastre

În 1998 suprafaţă capitalei se întindea pe 228 k şi avea peste două milioane de locuitori.

Astăzi Bucureştiul, conform ultimului recensământ, are aproximativ 1.9 milioane de locuitori şi este al zecelea oraş că populaţie din Uniunea Europeană, dar în realitate Bucureştiul adună zilnic mai mult de trei milioane de oameni şi se prognozează că în următorii cinci ani totalul va depăşi patru milioane.

(w400) sticlaCartierele nou apărute sau localităţile din preajma oraşului, care vor face parte din viitoarea Zona Metropolitană, însumează deja o populaţie de peste patru sute de mii de locuitori.

Bucureştiul a căpătat şi o înfăţişare modernă prin construcţia marilor clădiri din oţel şi sticlă, în special în partea de nord a oraşului unde a răsărit practic un nou oraş cu zeci de edificii moderne şi mii de construcţii rezidenţiale, sau a marilor centre comerciale, a mall-urilor.

S-a reconstruit şi modernizat şi vechiul centru istoric al oraşului şi a fost trezit la viaţă de zecile de baruri, cluburi şi restaurante.

Arhitectul-şef al Bucureştiului, Gheorghe Pătraşcu, consideră că obiectivul cel mai important al oraşului Bucureşti este revizuirea planului de urbanism pentru că dezvoltarea oraşului s-a făcut mai puţin controlat, ansamblurile gen dormitor s-au păstrat, iar terenurile istorice s-au pierdut.

(w380) bucEdificii neasemuite alcătuiesc încă zestrea de suflet a Bucureştiului, dar multe altele au pierit în furia demolărilor, chiar şi în zilele noastre, pentru a lasă loc de multe ori unor construcţii insipide din sticlă şi oţel.

Se discuta acum de zona metropolitană şi de regionalizare şi de refacerea infrastructurii de transport, care a rămas o mare problema pentru Bucureşti.

A fost elaborat un Planului Integrat pentru Bucureşti prin care se va reface legătura dintre nordul şi sudul oraşului, malul Dâmboviţei va capătă aspect de promenadă, iar arterele auto ar putea fi îngustate pentru a face loc pistelor pentru biciclişti.

În strategia de dezvoltare urbană sunt incluse şi alte peste 100 de proiecte pentru recuperarea spaţiilor publice în marile pieţe ale Bucureştiului, Unirii, Piaţă Palatului, Universităţii. Inelul median în lungime de 48 de kilometri va fi o cale de acces, dar nu va fi clasificată că fiind o autostrada clasică şi nici o autostrada urbană, conform declaraţiilor arhitectului şef al capitalei.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CULTURĂ
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 12°C
IASI 9°C 7°C
CLUJ 10°C 7°C
CONSTANTA 11°C 11°C
CRAIOVA 15°C 13°C
BRASOV 8°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 25 Martie 2019, 17:08
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 25-03-2019
Deschidere: 8031.5
Maxim: 8031.5
Mimim: 7913.86
Variatie: -0.78%
BRD
12.64
0.78%
SNN
9.70
0.51%
FP
0.89
0%
SNG
31.85
0.78%
TLV
2.08
1.42%
EL
10.44
0.96%
SIF5
2.08
1.67%
TGN
331.00
1.49%
TEL
20.20
2.43%
DIGI
24.55
0.2%
ARHIVĂ ȘTIRI