Armata ucraineană a distrus mare parte din principala brigadă a armatei ruse din zona Bahmut și a reușit să preia controlul asupra unei porțiuni dintr-o rută de aprovizionare. Deși mulți militari ruși ar fi fost puși pe fugă, situația din Bahmut rămâne extrem de dificilă, spun oficiali de la Kiev. De asemenea, guvernul ucrainean atrage atenția că rezultatele așteptatei contraofensive de primăvară depind de ajutorul militar din partea Occidentului.
În ultimele 24 de ore, militarii ucraineni au lansat atacuri multiple asupra pozițiilor deținute de ruși în zona Bahmut. Deși rușii și-ar fi dorit să cucerească în totalitate orașul înaintea sărbătorii de 9 Mai, nu au reușit. Acest lucru, spun analiștii, nemulțumește Kremlinul.
Liderul mercenarilor Wagner a anunțat că o întreagă brigadă a Forțelor Armate Ruse a abandonat Bahmut chiar în timp ce Moscova sărbătorea Ziua Victoriei.
De asemenea, Evgheni Prigojin amenință din nou că își va retrage oamenii dacă Moscova nu trimite muniție suficientă.
Pe de altă parte, Kievul temperează așteptările legate de contraofensiva de primăvară. Va fi doar începutul - recucerirea tuturor teritoriilor depinde de ajutorul militar al Occidentului.
Dar aliații au rămas cu depozitele de muniție și de armament aproape goale. Nu doar pentru că au ajutat Ucraina. Chiar dinainte de invazia rusă, stocurile nu au fost prioritare pentru că, se credea, luptele pe front sunt de domeniul trecutului.
NATO încearcă acum să se mobilizeze pentru a-și reface stocurile.
Jens Stoltenberg, secretar general al NATO: "Avem nevoie de investiţii şi capacităţi de producţie acum şi pe termen mai lung. Ne îndreptăm într-o direcţie bună, dar nu atât de repede pe cât e necesar în lumea periculoasă în care trăim."
Colegii jurnalistului France Presse ucis ieri în Bahmut au ținut un moment de reculegere.