Un tânăr de 24 de ani din județul Sălaj a primit o șansă nesperată - o inimă nouă. Medicii chirurgi sunt optimiști în privința posibilității ca tânărul să ducă o viață normală. Intervenția a avut loc la Tîrgu Mureș și este al doilea transplant de cord din acest an.
Tânărul din Sălaj era internat în stare gravă, cu șanse minime de supraviețuire. Suferea de insuficiență cardiacă, iar tratamentul nu avea efect.
Salvarea a venit de la Baia Mare, de la un alt tânăr, de 34 de ani, aflat în moarte cerebrală.
Familia a fost de acord ca organele să fie prelevate și, astfel, inima a ajuns la pacientul din Tîrgu Mureș.
Tânărul din Sălaj, care a primit noua inimă, a lucrat, până anul trecut, în străinătate, dar s-a întors în țară din cauza stării de sănătate. Acum era internat pentru a treia oară la Tîrgu Mureș, de această dată la Terapie intensivă, iar medicii făceau eforturi să-l țină în viață.
Când vine vorba de transplant de cord în România, lipsa donatorilor e cea mai mare problemă, după care procedurile greoaie.
Celelalte organe ale donatorului din Baia Mare au ajuns la pacienți din străinătate, în baza programului internațional de transplant.