Descoperire macabră la groapa de gunoi de la marginea Clujului. Un nou-născut mort a fost găsit, înfășurat într-un sac, printre munții de gunoaie de la Pata Rât! Nu se știe deocamdată cine l-a lăsat acolo. A fost deschisă o anchetă. Tiberiu Szasz de la TVR Cluj are mai multe detalii despre acest caz șocant.
Trupul neînsuflețit al bebelușului fost găsit ieri de angajații firmei de salubritate.
În timp ce basculau desurile pe rampa de gunoi de la Pata Rât, au văzut un sac care li s-a părut suspect. Când au mers mai apoape să îl verifice, au văzut că înăuntru e trupul unui bebeluș.
În interiorul sacului se mai aflau și haine. Imediat au alertat autoritățile.
Anchetatorii au stabilit că era o fetiță născută doar de o zi.
Medicii legiști au luat probe și vor face teste ADN pentru a-i găsi părinții.
A fost deschis dosar penal pentru omor.