O fetiță de 11 ani a murit într-un accident provocat de unchiul său
Azi noapte, după ce a consumat alcool, tânărul s-a urcat la volanul mașinii lui, deși nu avea permis. A luat cu el patru nepoți. La ieșirea din localitatea Sătuc din Buzău a pierdut controlul mașinii, a acroșat o țeavă de gaz și s-a răsturnat.
Când au ajuns acolo, polițiștii au gasit la câțiva metri distanță trupul fără viață al fetiței de 11 ani. Nici urmă de șofer. Au aflat ulterior că ceilelati trei copii cu vârste între 5 și 9 ani au fost scoși repede din mașină chiar de unchiul lor și duși acasă. I-a spus mamei celor mici că fiica cea mare a fost transportată la spital cu o ambulanță. S-a întors la locul accidentului să vadă cum merge ancheta, dar a fost identificat.
Mama copiilor povestește că micuții plecaseră cu unchiul lor să cumpere dulciuri de la un magazin. Tânărul se întorsese de curând din Anglia, unde își cumpărase bolidul. Acum, este cercetat penal pentru trei infracțiuni: omor din culpă, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului.