Caz revoltător într-o grădiniţă din Bucureşti. O fetiță cu autism a fost ascunsă de educatoare într-o altă clasă, alături de alți câțiva copii, în timpul unei inspecții. Acuzațiile au fost lansate pe o rețea de socializare de o rudă a copilei. Și dacă faptele se vor dovedi reale, gestul ar putea să o coste pe educatoare. Cazul a intrat și în atenția Consiliului pentru Combaterea Discriminării.
Totul s-ar fi petrecut la grădiniţa 42 din sectorul 1 al Capitalei. Mătuşa unei fetiţe a scris pe o reţea de socializare că nepoata ei, care are autism, nu a fost primită în grupă în timpul unei inspecţii.
Povestea a început acum vreo două zile când sora mea a aflat că fetiţa ei şi alţi 2-3 copii, vor merge miercuri la altă grupă. Fireşte, sora mea a întrebat "de ce?" Răspunsul a venit promt şi sec: pentru că avem inspecţie.
Tot mătuşa copilei a scris că fetiţa are permanent însoţitor cu ea. Am încercat să verificăm dacă acuzaţiile sunt reale şi am cerut un punct de vedere directorului grădiniței. Ne-am blocat, însă, la poartă.
Între timp, mătuşa fetiţei a şters postarea şi a transmis un mesaj, de data aceasta, al mamei.
În urma discuţiilor avute cu doamna director şi doamna educatoare am concluzionat că a fost o reacţie exagerată a mea, ca părinte, în urma unei comunicări insuficiente. Copilul a fost înscris în urmă cu doi ani şi a frecventat grădiniţa 42. În această perioadă, colaborarea cu personalul a fost una armonioasă.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Bucureşti a cerut explicaţii reprezentanților grădiniţei. Aceştia au anunțat că au început o anchetă.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat. Dacă faptele se vor dovedi reale, grădiniţa sau educatoarea ar putea fi amendate cu o sumă cuprinsă între o mie şi treizeci de mii de lei.