O femeie din Satu Mare a încercat să-și vândă pe internet bebelușul încă nenăscut. Acum este anchetată de polițiști și asistenții sociali

6 februarie 2019, 19:19

Totul a început cu un anunț al femeii pe un grup de mămici de pe o rețea de socializare. Femeia a întrebat cine nu are copii și vrea pruncul altei femei. Din discuție în discuție, tânăra a propus suma de 10 mii de euro. Pune și condiții: fără implicarea Protecției Copilului.

Femeia spune că nu are posibilitatea să mai crească încă un copil, pentru că are încă trei.

Pe fir au intrat chiar cei de care voia să se ascundă. Asistenții sociali s-au autosesizat și au declarat că îi vor oferi consiliere. În plus, vor face o anchetă și, dacă vor ajunge la concluzia că bebelușul nu va fi în siguranță în această familie, îl vor lua în grijă.

Pe lângă întrebările aistentilor sociali, femeia a avut de răspuns și polițiștilor. Acestora le-a spus că nu a vrut niciun moment să-și vândă copilul și că totul a fost o neînțelegere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite