O femeie din Mehedinți este acuzată că și-a ucis doi copii după ce i-a născut. A fost denunțată de fiica ei adolescentă. Detalii care vă pot afecta emoțional!

Caz cutremurător în Mehedinți. O femeie de 35 de ani este acuzată că și-a omorât doi nou născuți și i-a îngropat în curtea casei. A denunțat-o fiica ei de 16 ani, care a sunat la 112. Autoritățile au cercetat locuința și curtea femeii și au găsit rămășițele celor doi copii. Atenție, sunt detalii care vă pot afecta emoțional!

23 Noiembrie 2021, 16:11 (actualizat 23 Noiembrie 2021, 18:22) Știrile TVR |

Femeia de 35 de ani locuiește în satul Fântânile Negre din Mehedinți. În 2019 ar fi născut un copil pe care l-ar fi ucis după naștere, iar pe al doilea în vara acestui an.

Mama susține că ambii copii s-au născut morți.

Procurorii spun că unul dintre copii s-a născut sigur viu. Este concluzia la care au ajuns legiștii. Pentru al doilea se așteaptă rezultatele probelor trimise la Institutul Mina Minovici.

Fiica cea mare a femeii, care a anunțat Poliția, este acum în grija Protecției Copilului, pentru că mama ar fi amenințat-o.

Femeia mai are în grijă doi copii, o fetiță de șapte ani și un băiat de paisprezece, care are probleme grave de sănătate. Ea era monitorizată de reprezentanții primăriei. Dar aceștia nu au bănuit că ar putea fi în stare de asemenea fapte.

Și localnicii sunt șocați.

Procurorii au cerut arestarea preventivă a femeii, însă magistrații Tribunalului Mehedinți au plasat-o în arest la domiciliu.

Parchetul a făcut recurs și așteaptă decizia Curții de Apel Craiova.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 20°C
IASI 20°C 22°C
CLUJ 16°C 18°C
CONSTANTA 13°C 16°C
CRAIOVA 15°C 19°C
BRASOV 15°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI