O femeie care acţiona prin conturi false pe o rețea de socializare a fost arestată preventiv pentru trafic de influenţă

Bancnote
Bancnote
26 august 2020, 16:22

Inculpata şi-a făcut iniţial mai multe conturi false de Facebook care confereau apartenenţa unor persoane reale. Apoi a abordat o persoană care avea permisul de conducere reţinut şi a pretins că este poliţist la Serviciul Rutier Suceava și i-a cerut 800 euro, în schimbul exercitării influenţei faţă de un alt poliţist, pentru a-i fi returnat permisul.

Şi în cazul celui de-al doilea poliţist, inculpata realizase un cont fals de Facebook de pe care a abordat persoana respectivă, pentru a întări că îi va fi returnat permisul dacă dă suma pretinsă.

Banii au fost remişi în două tranşe, în datele de 6 aprilie, respectiv 7 aprilie 2020.

La câteva zile distanţă, inculpata a solicitat persoanei respective, prin acelaşi cont fals de Facebook prin care pretindea că e poliţist, să îi împrumute suma de 3.000 lei.

După ce a primit banii nu i-a mai returnat.

Și într-un alt caz, femeia a pretins că e poliţist şi a abordat o femeie căreia i-a spus că vrea să o ajute financiar pentru a ameliora starea de sănătate a bebeluşului în vârstă de două luni, grav bolnav, şi îi va facilita efectuarea unor intervenţii medicale în cadrul unei clinici private specializate din Viena.

Femeia are antecedente penale,. A fost condamnată anterior pentru trafic de influenţă, comise prin acelaşi mod de operare şi a fost arestată preventiv.

Ancheta a fost realizată de Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

(sursa: Agerpres)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite