O femeie a rămas fără un picior după ce a fost plimbată şapte ore între spitale

22 mai 2017, 19:51

Mașina în care se afla femeia s-a răsturnat într-un șanț. Victima a suferit numeroase răni, cea mai gravă la picior, care i-a fost, pur și simplu, zdrobit. Cei care au anunțat accidentul au spus inițial că a fost implicat și un autocar, așa că la fața locului au fost trimise două autospeciale pentru victime multiple, plus un elicopter care a ajuns în 20 de minute. Dar femeia cu piciorul zdrobit fusese deja preluată de o ambulanţă.

Prima oprire a fost la un spital din Roman, de unde a fost trimisă la Piatra Neamţ. Aici, medicii au decis că are răni foarte grave şi trebuie să ajungă de urgenţă la Iaşi. Cu elicopterul! Dar vremea rea nu a permis decolarea, așa că femeia a fost transportă tot cu ambulanţa, după încă şapte ore. A intrat direct în sala de operație, dar medicii nu i-au mai putut salva piciorul.

Femeia, care are 63 de  ani, este în continuare în stare critică la secția de terapie intensivă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă